Noutati

Australia a autorizat clonarea umană în scopuri terapeutice

on . . Accesări: 3832

Parlamentul australian a adoptat miercuri un proiect de lege care autorizează clonarea umană în scopuri terapeutice, în pofida rezervelor premierului conservator John Howard şi ale liderului opoziţiei, relatează AFP. Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Parlamentului, a adoptat textul ca urmare a unui vot de asemenea pozitiv în Senat la începutul lunii noiembrie.
 Noua legislaţie autorizează producerea prin clonare de embrioni umani în vederea extragerii de celule stem. Această tehnică deschide calea unor tratamente împotriva unor maladii precum diabetul, cancerul sau boala Alzheimer.
 Vechea legislaţie nu a autorizat numai cercetările pe embrioni supranumerari, adică rezultaţi dintr-o fecundare in vitro şi care nu mai făceau obiectul unui proiect parental.
 Noua lege permite crearea de embrioni umani obţinuţi prin clonare, însă stipulează că nu pot fi implantaţi la o femeie şi că trebuie distruşi în termen de 14 zile.
 Parlamentarii au primit în mod excepţional aprobarea să voteze după cum le dictează conştiinţa.
 După numeroase ezitări, premierul conservator John Howard a decis în cele din urmă să voteze împotrivă, evocând un "principiu moral".
 Liderul opoziţiei laburiste, Kevin Rudd, a votat şi el împotrivă. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!