Noutati

Clonarea şi aplicaţiile biomedicale care încalcă drepturile omului, interzise

on . . Accesări: 4021

clonare.jpgPlenul Senatului a aprobat marţi, cu 99 de voturi 'pentru', trei voturi 'împotrivă' şi două abţineri, proiectul de lege care interzice clonarea şi aplicaţiile biomedicale care încalcă drepturile omului şi demnitatea umană. Astfel, proiectul de lege propune interzicerea clonării, a implantării embrionului uman în corpul unei femele animal, creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea in vitro a unui ovul uman cu gameţi masculini umani, pentru o perioadă mai mare de 14 zile, dar şi creşterea şi dezvoltarea unui embrion uman în exteriorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile.

De asemenea, este interzis comerţul cu embrioni umani sau cu gameţi umani, 'prin orice metode sau mijloace', pentru obţinerea unui 'folos patrimonial injust'. Potrivit textului de lege, încălcarea acestor prevederi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani şi cu interzicerea unor drepturi.

Plenul Senatului a admis raportul de admitere, formulat de comisia pentru sănătate publică, care amendează proiectul în sensul că dacă infracţiunile amintite mai sus sunt săvârşite de un medic sau asistent medical, acesta, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, va primi şi interdicţia de a-şi exercita profesia./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!