Enrique Santamaria Martinez, un cercetător biochimist de
la departamentul de Hepatologie şi Terapie Genetică al Universităţii Navarra, a
identificat 200 de proteine care pot fi considerate indicatori ai progresiei
steatozei şi hepatitei cronice, acestea tototadă fiind folositoare şi pentru
dezvoltarea unor noi strategii clinice în vederea îmbunătăţirii metodelor de
diagnostic şi tratament în cancerul hepatic. Studierea bolilor hepatice a devenit une dintre
obiectivele principale ale biomedicinei de astăzi, având în vedere prevalenţa
crescută ale afecţiunilor hepatice în populaţia generală. Deşi factorii de risc
sunt bine cunoscuţi, ca de exemplu, factorul genetic şi consumpţia crescută de
alcool, mecanismele direct implicate în dezvoltarea bolii nu sunt bine puse la
punct.
„Unul dintre biomarkeri, în special forma oxidată a apolipoproteinei A1 a fost detectat în sângele bolnavilor cu cancer hepatic, sugerând că aceasta ar putea fi relevantă pentru diagnostic”, scrie dr. Santamaria în concluziile lucrării. Alterarea structurii proteinelor hepatice şi malfuncţia biologică asociată acestora apar în faze mult mai precoce ale bolii, când de obicei nu pot fi detectate prin metodele convenţionale. Este, de exemplu, cazul prohibitinei, o proteină implicată în generarea energiei necesare menţinerii activităţii celulare sau a regucalcinei, o proteină implicată în controlul vârstei celulare.
Noua tehnologie utilizată de dr. Santamaria, denumită „proteomics”, permite studierea simultană a mai multor sute de proteine, astfel putând fi definită istoria naturală a bolii la nivel molecular şi identificate markerii care ar putea contribui la precizarea diagnsosticului şi îmbunătăţirea diagnosticului.
„Unul dintre biomarkeri, în special forma oxidată a apolipoproteinei A1 a fost detectat în sângele bolnavilor cu cancer hepatic, sugerând că aceasta ar putea fi relevantă pentru diagnostic”, scrie dr. Santamaria în concluziile lucrării. Alterarea structurii proteinelor hepatice şi malfuncţia biologică asociată acestora apar în faze mult mai precoce ale bolii, când de obicei nu pot fi detectate prin metodele convenţionale. Este, de exemplu, cazul prohibitinei, o proteină implicată în generarea energiei necesare menţinerii activităţii celulare sau a regucalcinei, o proteină implicată în controlul vârstei celulare.
Noua tehnologie utilizată de dr. Santamaria, denumită „proteomics”, permite studierea simultană a mai multor sute de proteine, astfel putând fi definită istoria naturală a bolii la nivel molecular şi identificate markerii care ar putea contribui la precizarea diagnsosticului şi îmbunătăţirea diagnosticului.
