Noutati

Iaşi: Institutul Regional de Oncologie a operat, în premieră naţională, pacienţi cu metastaze pulmonare

on . . Accesări: 1667

 

 

 

La Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, o echipă de specialişti a operat, în premieră naţională, cinci pacienţi diagnosticaţi cu metastaze pulmonare, cu ajutorul unui laser adus din Germania.

Cu ajutorul dispozitivului medical, unic în România, au fost efectuate intervenţii chirurgicale laparascopice pentru extirparea metastazelor localizate la nivelul plămânilor.


Potrivit medicilor, cei cinci pacienţi au fost diagnosticaţi cu cancer de colon, cancer gastric, cancer de rect.

'Au fost cazuri dificile. La unul din pacienţi am scos o tumoră de aproximativ şapte centimetri. În condiţiile clasice în această situaţie eram nevoiţi să extirpăm unul din plămâni, dar acest dispozitiv ne permite intervenţia în condiţii mini-invazive, cu doar trei găuri de trei centimetri. Astfel sunt reduse complicaţiile post operatorii', a spus Mugurel Bosânceanu, unul din medicii care au efectuat intervenţiile chirurgicale.
În următoarele două luni echipa de medici de la Institutul Regional de Oncologie va mai efectua intervenţii chirurgicale cu acest dispozitiv, a cărei valoare este de 90.000 de euro. În acest timp, conducerea spitalului va decide dacă va achiziţiona dispozitivul medical întrucât se doreşte înfiinţarea unui centru pilot.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!