Noutati

Israelul 'importă' medici români şi bulgari, din lipsă de mână de lucru calificată

on . . Accesări: 1479

134591 articol rsUn spital israelian a început să angajeze medici străini, printre care şi români, cu specializări în diverse ramuri pentru care piaţa locală nu oferă mână de lucru calificată, precum neonatologi şi anestezişti, transmite EFE.

Opt medici din România şi cinci din Bulgaria vor lucra la spitalul Sheba din Tel Hashomer, nu departe de Tel Aviv, informează vineri ziarul Yediot Aharonot, care atrage atenţia asupra unei severe lipse de medici israelieni, până la 1.700 de locuri fără candidaţi, în diverse specializări medicale.

Neonatologia, geriatria, patologia şi anesteziologia sunt ramuri ale medicinei mai puţin preferate de studenţii israelieni, fapt pentru care, de-a lungul anilor, s-a acumulat o gravă carenţă pe care nici stimulentele economice nu au reuşit să o rezolve.

Anul trecut, după o grevă generală în sectorul medical, statul israelian a decis să le acorde o bonificaţie de 300.000 shekeli (circa 60.000 euro) medicilor rezidenţi care îşi schimbă specializarea.

De atunci, numai 19 medici se formează ca neonatologi, 11 ca patologi şi o sută ca anestezişti.

Shaul Dolberg, preşedinte al Asociaţiei de Neonatologie din Israel, a declarat pentru ziarul menţionat că 'există o îmbunătăţire considerabilă a situaţiei în ultimul an şi jumătate, însă specializarea nu este atractivă încă şi medicii în vârstă se pensionează fără a exista alţii care să le ia locul'.

Un responsabil din cadrul Ministerului Sănătăţii a spus că 'fenomenul importului de medici este în creştere, în special la spitalul Shiva, unde au ales soluţia mai uşoară de a aduce medici din străinătate în loc să încerce să-i atragă pe israelieni (spre aceste specializări)'.

Potrivit ziarului citat, universităţile şi spitalele israeliene nu pot acoperi locurile nici la medicină internă (este nevoie de încă 610 medici), chirurgie (400 medici), radiologie (200 medici) şi pediatrie de urgenţă (20 medici).

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!