Noutati

Noua Unitate de Primiri Urgenţe de la Spitalul Floreasca, inaugurată

on . . Accesări: 2791

Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca beneficiază, începând de astăzi, de o unitate de primiri urgeţe modernă, la standarde europene...

Noua structură UPU Floreasca a fost inaugurată în prezenţa premierului României,Victor PONTA  şi a ministrului Sănătăţii, dr. Raed ARAFAT.

 

Noua unitate a beneficiat de o investiţie totală de peste 12 000 000 lei.

 

Cea mai parte a fondurilor, peste 10 milioane de lei, provin din bugetul Ministerului Sănătăţii şi au fost utilizate pentru construirea unui nou corp de clădire, consolidarea clădirii vechi a UPU, dar şi refacerea circuitelor funcţionale. Peste 1 300 000 de lei au fost cheltuite printr-un Program al Băncii Mondiale, pentru achiziţionarea echipementelor de urgenţă cu care a fost dotată unitatea. O parte din mobilierul achiziţionat, în valoare de 80 000 Ron, a fost asigurat din donaţiile populaţiei de 2%.

 

“Avem în prezent cinci unităţi de primiri urgenţe reorganizate şi dotate de către Ministerul Sănătăţii,  la nivel european. Alături de Spitalul Universitar, Spitalul Judeţean din Tg. Mureş, Spitalul Judeţean Constanţa şi cel din Satu Mare, astăzi,  Floreasca beneficiază de o UPU modernă. Aceste investiţii  fac parte din strategia noastră prin care vrem să creştem numărul pacienţilor trataţi, dar şi calitatea serviciilor medicale care în urgenţă este în corelaţie directă cu dotarea de care beneficiezi”, a declarat Raed ARAFAT, ministrul Sănătăţii.

 

Proiectul de modernizare a UPU Floreasca a început în anul 2010, iar în urma investiţiei capacitatea de tratare a crescut de la 8 paturi de urgenţă la 35. Dacă atunci când existau 8 paturi de urgenţă în UPU Floreasca puteau fi trataţi aici  450 pacienţi /zi, în medie, în urma investiţiei se aşteptă ca această capacitate să crească de aproximativ 4 ori. De asemenea, suprafaţa UPU a crescut la 1000 mp, şi se întinde pe 3 nivele.  Urmează lucrările de renovare ale unităţii vechi.

Sursa: comunicat de presa Ministerul Sanatatii

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!