Noutati

Ministrul Sănătății: Secția de arși de la Floreasca va fi deschisă; printr-un proiect cu Ambasada Franței urmează să școlarizăm specialiștii

on . . Accesări: 2215

 

 

 

 

Secția de arși de la Spitalul Floreasca se va deschide după ce medicii care își desfășoară activitatea în această instituție își vor finaliza specializarea în Franța, a declarat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, informează AGERPRES.

"În legătură cu situația punctuală de la Spitalul Floreasca, după cum știți, cauza principală, dincolo de aspectele tehnice care fuseseră soluționate în primă instanță, a rămas problema unei aparaturi de oxigen la care se lucrează și a fost cea a lipsei de personal.

Personalul angajat a plecat după câteva săptămâni. Soluția pe care am găsit-o este aceasta ca într-un proiect cu Ambasada Franței să școlarizăm specialiștii care au fost, în final, angajați după patru concursuri organizate în mod repetat de conducerea spitalului. Primii trei au și plecat în Franța și, între timp, se finalizează și montarea acelui aparat astfel încât blocul operator să funcționeze. La întoarcerea colegilor din Franța, primele două saloane urmează să fie date în funcțiune, urmând ca, treptat, pe măsură ce colegii ceilalți termină formarea în Franța, să deschidem următoarele două, pentru ca în final toate 6 să fie funcționale", a precizat Achimaș-Cadariu, la Senat.

Continuarea articolului pe Agerpres.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!