Noutati

Medicii sunt nevoiţi să accepte micile atenţii dacă nu vor să trăiască la limita subzistenţei

on . . Accesări: 3041

dr-ii.jpgProfesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Transplant Hepatic Fundeni, cel care a realizat cu succes primul transplant de ficat în România, vorbeşte despre starea sistemului de sănătate din România în 2011, exodul medicilor tineri dar şi despre "atenţiile" primite de cadrele medicale. "Sănătatea este azi un sistem din care pleacă medicii şi asistentele, mai ales cei tineri, pentru o carieră mult mai bună în altă ţară. Dacă pleacă şi doctorii şi asistentele, evident că pleacă şi bolnavii şi până la urmă se crează iluzia unui sistem care nu există şi care nu mai deserveşte pe nimeni, pentru că toată lumea e plecată" subliniază Irinel Popescu. Domnia sa spune că medicii sunt nevoiţi să accepte micile atenţii dacă nu vor să trăiască la limita subzistenţei.

"Indiferent de sfaturile pe care le dau eu, ei fac un singur lucru: pleacă. Cred că această tendinţă nu are ca şi cauză principală salariile din perioada rezidenţiatului pentru că nici în occident salariile rezidenţilor nu sunt mari comparativ cu costurile vieţii. Cred că cei mai mulţi medici pleacă pentru că aici nu văd o perspectivă, inclusiv materială - nici salariul unui medic primar nu este grozav şi atunci sistemul public este dependent de practici analizate şi criticare care pun corpul medical într-o lumină proastă. Fie te complaci cu "micile atenţii", fie trăieşti la limita subzistenţei, dacă nu sub această limită", a spus medicul Irinel Popescu.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!