Noutati

Plăcerea sexuală sau cea provocată de bani activează zone diferite ale creierului

on . . Accesări: 2859

creier.jpgSexul şi alte plăceri primare, care satisfac necesităţi vitale, activează zone diferite ale creierului, faţă de cele stimulate de alte plăceri secundare, cum ar fi obţinerea de bani sau puterea, potrivit unei echipe a Centrului Naţional de Cercetare ªtiinţifică din Franţa (CNCSF). Recompensele de ordin erotic pun în mişcare o porţiune mai veche din punct de vedere al evoluţiei din cortexul orbito-frontal, o regiune situată în partea din spate a creierului, în timp ce plăcerile care nu sunt indispensabile supravieţuirii generează o reacţie într-o zonă mai recentă a creierului.

Acestea sunt câteva din concluziile la care au ajuns membrii echipei din cadrul Centrului de ªtiinţe Neuro-Cognitive din Lyon, condus de Jean-Claude Dreher, care a realizat experimentul cu ajutorul a 18 voluntari. Aceştia au luat parte la un fel de joc, prin intermediul căruia puteau să câştige bani sau să vizioneze imagini erotice, în vreme ce activitatea cerebrală a fost înregistrată cu ajutorul unui scaner specializat în rezonanţă magnetică.

Recompensele sunt gestionate în regiuni ale creierului parţial comune, însă cu o disociere în cadrul cortexului orbito-frontal. Disocierea devine mai concretă cu cât satisfacţiile sunt mai abstracte şi complete.
Aceste descoperiri vor putea favoriza o mai bună înţelegere a anumitor boli psihiatrice, cum ar fi ludopatia (pasiunea pentru jocurile de noroc), precum şi studiul reţelelor neuronale implicate în motivaţie şi în procesul învăţării, a mai anunţat CNCSF./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!