Noutati

Centru de bioechivalenţă la Terapia

on . . Accesări: 5437

"Terapia" este primul producător român de medicamente care a înfiinţat un centru de bioechivalenţă în anul 2002, iar în iulie 2003 a obţinut certificatul de Bună Practică de Laborator (Good Laboratory Practice - GLP). Centrul de bioechivalenţă demonstrează eficienţa şi siguranţa produselor, a precizat dr.farm. Joszef Balaszi, subliniind că prin studii realizate pe voluntari sănătoşi se demonstrează echivalenţa  terapeutică dintre produsul original şi cel generic. În acest departament se fac între 10 şi 15 studii de bioechivalenţă pe an.
 Unitatea Clinică dispune de 24 de paturi pentru voluntari, studiile fiind efectuate conform normelor internaţionale şi naţionale. Participanţii la studii sunt selectaţi pe criterii foarte complexe şi pe baza unor teste de laborator, a menţionat Balaszi. Echipa de medici este specializată în medicina de urgenţă şi a urmat cursuri în SUA şi Anglia.
 Cercetarea in domeniul bioechivalenţei este o etapă obligatorie în procesul de înregistrare pe piaţă a unor produse medicale generice, care sunt echivalentele unor medicamente originale ale căror patente de invenţie au expirat. Un generic contine aceeaşi substanţă activă - în esenţă este similar cu medicamentul original şi, totodată, este interschimbabil cu acesta. Nu există nici o diferenţă din punct de vedere al efectului terapeutic între un medicament original si unul generic. Dacă este o diferenţă, aceasta este una de preţ, întrucât genericele sunt mult mai ieftine decât medicamentele originale. Pacienţii care trec pe o medicaţie cu generice vor sesiza imediat o reducere a costurilor, comparativ cu achiziţionarea unor produse originale, mult mai scumpe.(Rompres)

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!