Noutati

A fost inaugurat un centru de hemodializă privat la Zalău

on . . Accesări: 5521

hemodializa.jpgPrimul centrul de hemodializă privat din Sălaj a fost inaugurat, la sfârşitul lunii aprilie, la Zalău, ca urmare a unei investiţii de circa 850.000 de euro a companiei Hemovest Arad. "Este vorba de un centru cu o capacitate de 15 locuri, scopul lui fiind acela de a prelua activitatea de hemodializă din judeţul Sălaj, de a veni în întâmpinarea tendinţelor de extindere a privatizării şi optimizare a activităţii centrelor de dializă din România la momentul actual. Prin această investiţie, care se ridică la circa 850.000 de euro, avem în vedere creşterea substanţială a standardului de tratament şi de confort al pacienţilor dializaţi din acest judeţ", a declarat Viorel Pîtea, medic primar nefrolog în cadrul Hemovest Arad.

La clinică vor lucra trei medici specialişti primari nefrologi, inclusiv pentru patologia pediatrică. Noul centru de dializă din Zalău este dotat cu aparatură modernă de producţie japoneză şi dispune de trei săli de hemodializă.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!