Noutati

50 milioane de euro pentru finanţarea sectorului medical privat din România

on . . Accesări: 4161

dr-stetoscop.jpgInternational Finance Corporation (IFC), divizia de investitii a Bancii Mondiale, a acordat Băncii Transilvania (BT) un împrumut, în valoare de 50 milioane de euro, suma fiind destinată finanţării sectorului medical privat din România.
Potrivit unui comunicat al BT, Banca Transilvania şi IFC au semnat contractul de finanţare în valoare de 50 milioane de euro. BT, prin Divizia Pentru Medici, va finanţa, la rândul ei, sectorul medical privat din România. Investiţia va facilita dezvoltarea furnizorilor privaţi de servicii din domeniul sănătăţii, contribuind astfel la îmbunătăţirea serviciilor medicale din ţară.

'Această facilitate de finanţare ne va permite să susţinem sectorul medical din România, întărindu-ne poziţia pe această nişă. Mai mult decât atât, această tranzacţie importantă - având în vedere contextul macroeconomic actual - demonstrează încă o dată faptul că Banca Transilvania este susţinută de parteneri de afaceri puternici, având în continuare acces la resurse destinate dezvoltării României', a declarat directorul general al Băncii Transilvania, Robert C. Rekkers.

Potrivit directorului IFC pentru Europa de Sud şi Asia Centrală, Shahbaz Mavaddat, instituţia pe care o reprezintă susţine profesioniştii din domeniul medical, oferindu-le acces la finanţare, în condiţii convenabile, ajutându-i să-şi înceapă, să extindă sau să-şi modernizeze activitatea. 'În consecinţă, românii vor beneficia de îngrijire medicală la standarde superioare', a subliniat acesta.
Totodată,se speră că împrumutul primit de Banca Transilvania va contribui la reţinerea în ţară a personalului calificat din domeniul medical, prin extinderea oportunităţilor de angajare în sectorul privat sau prin iniţierea unei afaceri proprii.
Banca Transilvania are o relaţie solidă cu comunitatea medicală din România încă din 2007, când a lansat Divizia Pentru Medici (DPM), cea mai noua linie de afaceri BT. DPM sprijină doctorii printr-un model de business complet, care cuprinde: oferta specifică, consultanţă, asistenţă economico-fiscală printr-o reţea de firme de contabilitate, precum şi o echipă ce cuprinde 80 de specialişti din domeniul bancar şi medical.
Cei doi ani de activitate a Diviziei Pentru Medici, la nivel naţional, înseamnă peste 3.200 de credite acordate, în valoare de 150 milioane euro, 16.000 de clienţi activi, patru pachete de produse, precum şi nouă agenţii Divizia Pentru Medici, aflate în câteva dintre cele mai importante centre medicale din ţară.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!