A fost redeschis Centrul de Transfuzii din cadrul Institutului Clinic Fundeni, după o pauză de şapte ani de nefuncţionare.
"Astăzi avem plăcuta misiune de a inaugura mai multe departamente în cadrul institutului. Redeschiderea punctului de transfuzii este un lucru foarte bun. Noi îl anunţam acum o lună ca proiect.
Mă bucur că a durat mai puţin de o lună punerea în aplicare a acestui proiect. Mă bucur că după şapte ani de zile îl putem redeschide, mai ales că nevoia de sânge şi a produselor de sânge la Fundeni este într-adevăr foarte mare", a spus Bănicioiu.
Reprezentantul MS a salutat şi inaugurarea unui compartiment care face parte din Secţia de gastroenterologie destinat bolnavilor cu afecţiuni oncologice.
"Bolnavii cu afecţiuni oncologice din cadrul Secţiei de gastroenterologie vor beneficia de un compartiment, un lucru extraordinar de bun. Mă bucur că reuşim să facem acest lucru posibil şi mă bucur că sunt astăzi alături de dumneavoastră", a afirmat Bănicioiu.
Sursa: AGERPRES