Noutati

Hunedoara: Peste 30 de medici de familie trebuie să plătească reţetele eliberate bolnavilor de cancer

on . . Accesări: 1492

 

 

 

Peste 30 de medici de familie trebuie să plătească reţetele scrise pentru bolnavii de cancer în anul 2011, după ce un control al Curţii de Conturi la Casa Judeţeană de Sănătate Hunedoara a concluzionat că doctorii nu ar fi avut dreptul să elibereze acele prescripţii.

Sumele ce ar urma să fie imputate medicilor de familie sunt cuprinse între 1.500 şi 6.000 de lei, însă reprezentanţii acestora au anunţat miercuri că vor contesta deciziile de impunere şi se vor adresa instanţei de judecată şi Comisiei de Litigii a Casei Naţionale de Sănătate. 

 

'Care este prejudiciul pe care l-am adus Casei de Sănătate, în condiţiile în care am tratat un bolnav? Ni se impută nişte bani pentru că ne-am făcut meseria. Ne vom adresa instanţei de judecată. Avem relaţii bune cu Casa de Sănătate, dar trebuie să ne apărăm', a declarat medicul de familie dr. Grigore Crişan.

El a explicat că majoritatea bolnavilor pentru care au fost scrise reţetele sunt femei suferinde de cancer la sân, domiciliate în localităţi din Valea Jiului. În lipsa unui oncolog în Valea Jiului, pacientele ar fi trebuit să străbată peste o sută de kilometri până la Deva, de unde ar fi putut ridica reţeta de medicamente prescrisă de un medic specialist. 

Medicul a spus că, în aceste condiţii s-a convenit ca reţetele date iniţial de oncologi să poată fi continuate de către medicii de familie, fără să se cunoască faptul că un ordin de ministru interzicea acest lucru, de la sfârşitul anului 2010. 

Preşedintele Colegiului Judeţean al medicilor Hunedoara, dr. Mircea Artean, a precizat că prin prescrierea reţetelor medicii de familie au acoperit o lacună a legii, în sensul în care bolnavii de cancer, aflaţi sub tratament, pot fi ajutaţi fără ca aceştia să fie nevoiţi să străbată distanţe lungi pentru a-şi ridica o reţetă din centrele de judeţ sau spitalele mari, care dispun de cabinete de oncologie.

'Este foarte ciudat să-i pui pe medici să plătească nişte reţete care au fost prescrise unor bolnavi. Noi sperăm ca în Comisia de Litigii de la Casa de Sănătate şi în instanţă să avem câştig de cauză. A fost vorba de un vid legislativ şi nu e cazul să plătească medicii pentru acest lucru. Ca dovadă, acest vid legislativ s-a corectat din februarie, iar medicii de familie au fost desemnaţi ca medici prescriptori în afecţiuni oncologice. Iar acum, să iei banii de la medicii de familie mi se pare aberant', a declarat preşedintele Colegiului Judeţean al medicilor Hunedoara, dr. Mircea Artean.

Potrivit acestuia, medicii de familie au prescris reţetele pentru că pacientele cu afecţiuni oncologice nu aveau cui să se adreseze în Valea Jiului, ci doar medicilor din Deva sau Cluj-Napoca.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!