O cantitate de flacoane cu Herceptin despre care se crede că au fost furate din spitale din Italia au fost falsificate şi reintroduse în lanţul comercial, a avertizat Agenţia Europeană a medicamentului.
Autorităţile italiene de specialitate investighează acest furt şi încearcă să afle dacă nu au fost afectate şi alte medicamente, a precizat agenţia într-un comunicat.
Nu au fost anunţate până în prezent eventuale efecte negative după administrarea unor pacienţi a unor doze din medicamentul furat, produs de laboratoarele Roche şi folosit sub formă injectabilă împotriva cancerului de sân.
Profesioniştii din sfera sănătăţii au fost avertizaţi în privinţa flacoanelor falsificate, etichetate ca fiind Herceptin 150mg, produs în Italia.
Într-un comunicat separat, compania Roche a anunţat că s-a descoperit Herceptin contrafăcut în Marea Britanie, Finlanda şi Germania.
În urma analizei chimice a unui flacon contrafăcut s-a constatat că acesta nu conţine ingredientul activ, iar în alte cazuri s-a stabilit că, deşi flacoanele conţineau într-adevăr medicamentul, compoziţia fusese modificată sau diluată.
Or, astfel de manipulări 'pot compromite sterilitatea sau eficacitatea produsului, expunând la riscuri sănătatea pacienţilor', a subliniat Roche.
Compania cu sediul la Basel (Elveţia) a decis retragerea, ca măsură de precauţie, a tuturor flacoanelor bănuite că au fost falsificate.
Sursa: AGERPRES