Stiri medicale

Medicii de familie vor avea plafon, prin reintroducerea bugetului orientativ

on .

stetoscopp.jpgFederaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMFR) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) au anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că se delimitează hotărât de măsurile pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Ministerul Sănătăţii (MS) vor să le ia împotriva intereselor pacienţilor, prin proiectele de Contract-cadru şi norme pentru 2011, care prevăd introducerea unui plafon pentru medicii de

SUA: Reforma din domeniul sănătăţii, la mâna justiţiei

on .

obama.jpgJudecătorul federal al statului american Virginia, Henry Hudson, a declarat neconstituţională reforma din domeniul sănătăţii a lui Barack Obama. Decizia subminează reforma dorită de Barack Obama şi aprobată de Congres atunci când acesta avea majoritate democrată. Ultimul cuvânt îl va avea însă Curtea Supremă a SUA. Previziunile spun că va fi nevoie de cel puţin doi ani înainte ca judecătorii de la Washington să dea sentinţa finală. Dosarul va ajunge pe

Bugetul ANSVSA, suplimentat cu 94 milioane de lei

on .

bani.jpgBugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru 2011 a fost suplimentat cu suma de 94 milioane de lei, conform deciziei membrilor comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite. Cele două comisii au aprobat, joi, proiectul de buget pe 2011 al ANSVSA, cu un amendament care prevede suplimentarea bugetului instituţiei cu suma de 94 milioane de lei pentru programe de combatere şi

Românii ar putea recupera 25% în 2011, dar în prima fază salariile cresc cu 15 procente

on .

bani-marunti.jpgSalariile românilor vor creşte în primă fază cu 15% de la 1 ianuarie 2011, iar în decursul anului viitor în urma unei corecţii bugetare acesta ar putea depăşi diminuarea de 25%, a declarat, miercuri, în cadrul şedinţei comune a Comisiilor de Muncă şi Sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat, Ioan Botiş, ministrul Muncii. 'În mod normal trebuia să avem o diminuare de 25% până la 31 decembrie 2010 după care să revenim pe o anumită creştere.

Comisiile de sănătate au majorat bugetul sănătăţii la 5% din PIB

on .

bani-buget.jpgBugetul Sănătăţii a fost majorat.  Decizia a fost luată de comisiile de sănătate.Comisiile parlamentare pentru sănătate au adoptat, joi, un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe 2011, prin care bugetul Ministerului Sănătăţii este majorat de la 3,9% la 5% din PIB. Pe de altă parte salariile bugetarilor vor creşte în primă fază cu 15% de la 1 ianuarie 2011, faţă de salariile din luna octombrie, însă nu se vor mai acorda tichete cadou şi nici tichete

Bolnavii cronici înregistrează sincope în asigurarea tratamentului

on .

farmacia.jpgUn număr de 1.000 de pacienţi cu HIV/SIDA, peste 200 de persoane cu afecţiuni oncologice şi aproximativ 300 de pacienţi cu hepatită B şi C au întrerupt tratamentul pentru că nu au găsit medicaţia, au anunţat miercuri, în conferinţă de presă, reprezentanţii Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC). Aceştia mai spun că pe listele de aşteptare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se află înscrişi pentru tratament peste

Campanie împotriva exceselor alimentare

on .

alimentatie-piramida.jpgCampania ''Vin Sărbătorile, nu Sfârşitul Lumii! Stop exceselor alimentare!'' a fost lansată, miercuri, de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, cu scopul de a atrage atenţia asupra efectelor nocive pe care le are această perioadă de supra-alimentare asupra organismului uman. Conform unui studiu, 43% din românii din mediul urban au obiceiuri alimentare nesănătoase şi nu respectă orarul meselor. Principala problemă este faptul că alimentele sunt selectate

Băsescu: În 2011 se trece pe o ajustare fină a numărului de salariaţi

on .

base1.jpgPreşedintele Traian Băsescu a menţionat, marţi, la Palatul Cotroceni, că în 2011 ar trebui să se treacă la o 'ajustare fină' a numărului de salariaţi din sectorul bugetar, acordându-se o mai mare atenţie sectoarelor care au nevoie de personal în plus, cum ar fi Sănătatea. 'Dacă în 2010 s-a făcut o ajustare destul de brută a numărului de salariaţi, în 2011, trebuie să se treacă pe ajustarea fină, adică dându-se mare atenţie sectoarelor care au nevoie de personal în

Medicii recomandă moderaţie în alimentaţie de sărbători

on .

alimentatia.jpgÎn perioada sărbătorilor de iarnă, medicii recomandă evitarea consumului excesiv de alimente şi de alcool, dar şi multă mişcare în aer liber, pentru a preveni riscul de îmbolnăviri, se arată într-un comunicat remis Agerpres de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să consume numai carne de porc examinată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate,

Efecte spectaculoase în tratamentul neoplasmului mamar

on .

ccsan.jpgO terapie bazată pe combinarea medicamentelor biologice împotriva cancerului de sân, aplicată înainte de intervenţia chirurgicală, duce la eliminarea tumorii în jumătate dintre cazuri, potrivit unei cercetări desfăşurate la nivel internaţional şi la care au participat oameni de ştiinţă spanioli. Deşi folosirea simultană a medicamentelor lapatinib şi trastuzumab nu elimină operaţia ulterioară, scurtează însă la jumătate perioada de chimioterapie (de la 24 la 12

Băuturile alcoolice cu cofeină, retrase din vânzare din toate statele SUA

on .

energizant.jpgBăuturile alcoolice energizante, care conţin cofeină, au început să fie retrase de luni din vânzare în toate statele americane, în baza avizului autorităţilor sanitare privind daunele provocate stării de sănătate. În ultima vreme, s-au înmulţit cazurile de intoxicare cu alcool în rândul studenţilor şi elevilor care abuzează de băuturile energizante, înregistrându-se chiar câteva decese. În luna noiembrie, Direcţia pentru controlul calităţii produselor alimentare şi al

CAB a decis rejudecarea dosarului medicului Şerban Brădişteanu

on .

judecata.jpgMagistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis rejudecarea dosarului în care medicul ªerban Brădişteanu, şef de secţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită aproape patru milioane de euro de la o firmă ce distribuia produse medicale, în schimbul facilitării unor licitaţii. Dosarul lui Brădişteanu se va reîntoarce la Tribunalul Bucureşti, instanţă care l-a achitat pe 3 decembrie 2009. ªerban Brădişteanu, şef de secţie

Efectele poluării asupra inimii se reflectă în vasele oculare

on .

poluare.jpgFotografii digitale ale microarterelor de pe fundul ochiului permit observarea directă a felului în care vasele sanguine similare, care irigă inima, se contractă din cauza poluării aerului, arată un studiu. Analizele au arătat că persoane sănătoase, expuse la niveluri ridicate de poluare, suferă o subţiere a microarterelor retinei, semn al unui risc crescut de boli cardiovasculare, explică autorii studiului apărut în PloS Medicine, publicaţie online a Public Library of

Recomandările ANSVSA privind sacrificarea porcilor

on .

porc.jpgAutoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă persoanelor care deţin şi cresc porci pentru consum în gospodăria proprie să solicite asistenţă veterinară înainte de sacrificarea tradiţională şi să efectueze examenul trichineloscopic. 'Recomandăm persoanelor care vor să îşi sacrifice porcii în gospodărie să solicite asistenţă sanitară veterinară pentru asomarea animalului înainte de sacrificarea în mod

Peste 75% din medicii din mediul rural pierd sporurile, potrivit unui proiect al MS

on .

stetoscopul.jpgPeste 75% dintre medicii din mediul rural care primesc sporuri le vor pierde în cazul în care va intra în vigoare un proiect al Ministerului Sănătăţii (MS) privind criteriile de acordare a acestora pentru această categorie de medici, a declarat joi într-o conferinţă de presă, şeful de Departamentului de medicină rurală din Societatea Naţional de Medicină a Familie (SNMF), Sandra Alexiu. 'Societatea Naţional de Medicină a Familie a luat act de intenţia Ministerului

Activitatea fizică este cel mai bun remediu împotriva depresiei şi anxietăţii

on .

jogging.jpgUn studiu realizat de medicii norvegieni şi publicat în revista British Journal of Psychiatry arată că sedentarii au şanse duble să cadă în depresie decât cei care practică un sport simplu, cum ar fi alergarea. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 40.000 de persoane care au răspuns la un chestionar cu privire la activităţile fizice practicate în timpul liber sau în cadrul programului de lucru. Concluziile la care au ajuns medicii norvegieni au fost că o persoană

Cine vrea să slăbească trebuie să-şi imagineze doar că mănâncă

on .

gras1.jpgCine vrea să slăbească trebuie doar să-şi imagineze că mănâncă, spun oamenii de ştiinţă. Pofta de mâncare scade dacă omul îşi poate închipui alimente cu multe calorii, cum ar fi ciocolata, şi atunci greutatea corporală scade, sunt de părere psihologii. Cine doreşte să slăbească n-ar mai trebui să ţină regim, să mănânce mai puţin, ci doar să aibă imaginaţie. Un studiu desfăşurat pe 300 de voluntari a arătat că poţi saliva de plăcere chiar mai mult

Donarea de organe, o problemă în toată lumea

on .

donorcard.jpgDonarea de organe este o problemă în toată lumea, reflectată în listele lungi de aşteptare, care la nivelul Europei cuprind aproximativ 67.064 de persoane cu vârste între 25 şi 60 de ani, 52.000 fiind în aşteptare pentru un transplant de rinichi, 7.000 pentru transplant hepatic şi 3.600 pentru inimă, a subliniat prof. dr. Guildo Persijn din Olanda în cadrul Simpozionului Danubian de Transplant care s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână la Viena.

Marile companii farmaceutice fac testări clinice în ţări cu lacune în legislaţie(3)

on .

medicamentele.jpgDacă globalizarea testărilor clinice pentru medicamentele destinate adulţilor a atras puţină atenţie, cea pentru copii a atras şi mai puţină. Este şi cazul noului vaccin Synflorix, destinat prevenirii pneumoniei, infecţiilor urechii şi altor boli pneumococice, dezvoltat de GlaxoSmithKline, a patra cea mai mare companie din lume în termeni de vânzări globale. El a fost testat în provincia argentiniană Santiago del Estero, una dintre cele mai sărace, iar 14 copii au

Băsescu: Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi

on .

base1.jpgPreşedintele Traian Băsescu apreciază soluţia prin care se dă posibilitatea părinţilor să-şi aleagă indemnizaţia pentru creşterea copilului, ori de 1 an ori de 2 ani. "Cred că este o soluţie bună. Are o variantă dinamică, cea care iniţial a fost prevăzută de Guvern. Poţi sta acasă 24 de luni, în următoarele cindiţii: indemnizaţie în primul an de la 600 până la 3400 de lei şi nimic începând cu luna a 13-a, în concediu fără plată. Această variantă spune că, dacă în

Mai multe articole...

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!