
O problemă cu care se confruntă sistemul sanitar în continuare este plecarea personalului medical. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila', prof. univ dr. Florian Popa, spunea, cu prilejul susţinerii Rezidenţiatului, că în 2009-2010 au plecat 5.000 de specialişti, motivele fiind, pe lângă salarii, dotările şi accesul la noile tehnologii. Prof. dr. Ioan Lascăr, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, a declarat pentru Agerpres că în