Stiri medicale

INTERVIU Dr. Marian Mitrică: În ultimii cinci ani a crescut cu 30% incidenţa cancerelor cerebrale

on .

 

 

 

Echipa pe care o conduce şeful Secţiei de neurochirurgie a Spitalului Universitar Militar central "Carol Davila", col. dr. Marian Mitrică, doctor în ştiinţe medicale poate face toată gama de intervenţii chirurgicale din acest domeniu, anual realizându-se aici 1.500-1.600 operaţii pe creier şi la coloana vertebrală, afirmă acesta într-un interviu acordat AGERPRES.

Potrivit acestuia, în ultimii cinci ani a crescut cu 30% incidenţa cancerelor cerebrale şi a scăzut vârsta la care acestea apar.

Germania se confruntă cu o penurie de cabinete de medici de familie

on .

 

 

 

Conform rezultatelor anchetei "Monitorul medicilor 2014, că mii de cabinete de medici de familie ar putea dispărea în Germania până în anul 2020, relatează agenţia Xinhua. 

Ancheta informează că, aproape unul din patru medici de familie sau medici specialişti din Germania intenţionează să renunţe la cabinetul său în următorii cinci ani. Aceasta înseamnă că 23% din cei 10.000 de medici şi psihoterapeuţi în funcţie vor să-şi închidă cabinetul până în 2020. 

Mehedinţi: Maternitatea din Drobeta nu poate fi dată în folosinţă din cauza lipsei de echipamente

on .

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Mehedinţi, dr. Cristian Jianu, a declarat că instituţia nu va putea să introducă în luna iulie în circuitul spitalicesc Blocul materno-infantil din Drobeta Turnu Severin din cauza lipsei echipamentelor medicale. 

Potrivit sursei citate, conducerea unităţii spitaliceşti făcuse promisiunea că în luna iulie noua maternitate, pentru a cărei construcţie, începută în urmă cu aproape două decenii, s-au alocat de la bugetul de stat peste 13 milioane de euro, va fi dată în folosinţă.

Părinţii copiilor cu autism prezintă la rândul lor simptome ale bolii, fără a fi bolnavi

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu, părinţii copiilor care suferă de autism pot prezenta la rândul lor anumite simptome ale acestei afecţiuni, fără a avea boala respectivă, spre deosebire de părinţii copiilor care nu suferă de această afecţiune.

Printre cele mai răspândite simptome ale acestei afecţiuni printre părinţii care au copii cu autism se numără anumite dificultăţi subtile în ceea ce priveşte abilităţile sociale, o tendinţă de autoizolare şi gândirea repetitivă, conform autorului acestui studiu, Dr. John N. Constantino, profesor de psihiatrie şi pediatrie la Washington University School of Medicine din St. Louis. 

Studiu: Regimul bogat în proteine, cea mai bună metodă de slăbit

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu prezentat în Manchester, la reuniunea anuală a Societăţii pentru biologie experimentală, cea mai bună metodă de slăbit este dieta bogată în proteine, iar faptul că proporţia proteinelor a scăzut în alimentaţia occidentalilor în ultimii 60 de ani ar putea explica sporirea numărului de persoane obeze. 

O asemenea dietă are însă şi riscuri şi poate duce la dezechilibre ce pot cauza, la rândul lor, probleme de sănătate', avertizează profesorul în nutriţie ecologistă David Raubenheimer, de la Universitatea din Sydney, coordonatorul studiului.

Studiu: Sistemul public de sănătate continuă să reprezinte principala opţiune pentru cei mai mulţi pacienţi

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei cu sprijinul CSOP, sistemul public de sănătate continuă să reprezinte principala opţiune pentru cea mai mare parte a pacienţilor, din considerente ce ţin de gratuitatea şi accesabilitatea serviciilor, de recomandări primite din partea medicilor de familie, dar şi de încrederea în competenţa medicilor din sistemul public. 

Timiş: HIV Street Art, campanie de informare şi educare pentru prevenirea infectării

on .

 

 

 

Vineri, 4 iulie, centrul Timişoarei s-a transformat într-o scenă mare de transmitere a unor mesaje, în special pentru tineri, referitor la modul în care se pot feri de infectarea cu virusul HIV, precum şi la recunoaşterea primelor semne ale bolii.

În cadrul acţiunii HIV Street Art au fost prezentate panouri grafitti tematice, iar prof. dr. Adrian Streinu-Cercel le-a explicat celor prezenţi că infectarea poate fi prevenită sau, dacă infectarea s-a produs, prin prezentarea la control şi urmarea întocmai a tratamentului, bolnavul are mari şanse să oprească evoluţia maladiei. 

20 de ani de la moartea medicului Constantin N. Arseni

on .

 

 

 

Medicul Constantin N. Arseni, membru titular al Academiei Române (18 dec.1991), s-a născut la 3 februarie 1912, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj; doctor în medicină.

A fost medic la Serviciul de neurochirurgie al Spitalului Central de Boli Nervoase, ulterior Spitalul Central de Neurochirurgie din Bucureşti; conferenţiar (din 1952), profesor (1963) şi şef de Catedră la Facultatea de Medicină din Bucureşti. 

MS: Probele recoltate din apa mării în zona Litoralului românesc nu au evidenţiat apariţia de germeni infecţioşi

on .

 

 

 

Ministerul Sănătăţii precizează că specialiştii consideră calitatea apei Mării Negre în zona Litoralului românesc ca fiind corespunzătoare, iar probele recoltate până în prezent nu au evidenţiat apariţia de germeni infecţioşi.

Ministerul Sănătăţii a solicitat vineri DSP Constanţa să recolteze noi probe de apă din zona Mangalia-Vama Veche, în acest sens echipa inspectorilor sanitari va realiza recoltări de probe.

Lt. col. dr. Cristian Năstase: La Spitalul Militar se poate face orice fel de operaţie în neurochirurgie

on .

 

 

 

 

 

 

 

În fiecare zi pe secţia de neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" se operează câte un caz de tumoră, în această secţie putând fi realizate toate tipurile de intervenţii, a declarat locotenent colonel doctor Cristian Năstase, medic primar neurochirurgie, doctor în ştiinţe medicale.

"Aici se poate face orice fel de operaţie pe neurochirurgie. În ultimii cinci ani abordez cel mai frecvent tumorile cerebrale.

Lt. col. dr. Daniel Mariş: Proceduri de stereotaxie s-au făcut în Spitalul Militar din 1997

on .

 

 

 

Locotenent colonel doctor Daniel Mariş, medic primar neurochirurgie, a declarat că la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" s-au făcut proceduri de stereotaxie încă din anul 1997.

"SUUMC a fost primul spital care a făcut această procedură în România. Domnul general Iacob a făcut primele proceduri. În secţia noastră s-au făcut unele dintre primele intervenţii de stereotaxie cerebrală în 1997.

Managerii spitalelor din Vaslui, Bârlad şi Huşi nu au semnat noile contracte cu CJAS

on .

 

 

 

Managerii spitalelor din Vaslui, Bârlad şi Huşi au avut o serie de discuţii cu prefectul judeţului Vaslui, Andrei Puică, în urma refuzării acestora de a semna contractele de finanţare cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pe motiv că banii primiţi ar urma să fie mai puţini decât cei din cursul anului trecut.

Potrivit prefectului, managerii spitalelor, însoţiţi de conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale, vor merge la medieri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la începutul săptămânii viitoare, în speranţa că vor obţine mai mulţi bani.

Mersul în pas lejer ar putea ameliora simptomele maladiei Parkinson

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu publicat în revista medicală "Neurology" a Academiei Americane de Neurologie, persoanele care suferă de maladia Parkinson în stadii recipiente sau uşor avansate şi care merg pe jos în mod regulat, îşi pot îmbunătăţi funcţia motorie, starea de spirit, forma fizică şi unele aspecte ale abilităţilor de gândire. 

'Rezultatele studiului nostru sugerează că mersul pe jos poate oferi un mod sigur şi accesibil de a ameliora simptomele bolii Parkinson şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor', afirmă unul dintre autorii studiului, Ergun Y. Uc, de la Universitatea din Iowa şi Centrul medical pentru veterani din Iowa, SUA.

Arad: O nouă autospecială pentru descarcerare în dotarea ISU 'Vasile Goldiş'

on .

Cpt. George Pleşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Vasile Goldiş" al judeţului Arad, a informat că o nouă autospecială pentru descarcerare va intra în curând în dotarea instituţiei, fiind achiziţionată în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.

Potrivit sursei citate, în cadrul Conferinţei finale a proiectului finanţat din fonduri europene, pentru achiziţia de tehnică de intervenţie, derulat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3 'Îmbunătăţirea infrastructurii sociale', DMI 3.3. 'Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă', conferinţă care a avut loc marţi, la Timişoara, a fost prezentat stadiul acestui proiect. 

Bănicioiu: Ordinul privind introducerea celor 17 medicamente noi pentru boli oncologice şi neurologice a fost publicat

on .

 

 

 

Ordinul privind introducerea celor 17 medicamente noi pentru tratarea bolilor oncologice şi neurologice rare a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la începutul şedinţei de guvern.

"Sunt cele 17 medicamente noi folosite în boli oncologice, boli neurologice, deci leucemii şi boli rare. Sunt pacienţi care nu aveau altă alternativă terapeutică", a explicat ministrul, la solicitarea premierului Victor Ponta.

David Cameron trage un semnal de alarmă în legătură cu pericolul rezistenţei bacteriilor la antibiotice

on .

 

 

 

AFP informează că premierul britanic David Cameron a cerut comunităţii internaţionale să-şi intensifice eforturile pentru găsirea de soluţii noi la rezistenţa anumitor bacterii la antibiotice, avertizând că există riscul "întoarcerii medicinei în Evul Mediu". 

David Cameron a calificat drept 'o ameninţare reală şi tulburătoare' dezvoltarea rapidă a bacteriilor rezistente la antibiotice la nivel mondial. 'Nu este o ameninţare îndepărtată, este ceva ce se întâmplă sub ochii noştri.

Dolj: Transplant de os realizat în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova

on .

 

 

 

Miercuri, 2 iulie, a fost realizat primul transplant de os în Clinica de Ortopedie şi Traumatologie al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, care a fost acreditată recent pentru astfel de intervenţii.

Pacientul care a beneficiat de acest transplant este un bărbat de 70 de ani care avea implantată de nouă ani o proteză de şold în urma unui accident şi care în timp se deteriorase. Grefa osoasă a fost adusă de la Banca de ţesuturi şi organe a Spitalului Clinic Colentina din Bucureşti şi a fost prelevată de la un pacient aflat în moarte clinică.

România, locul 30 la nivel mondial în privinţa consumului de cafea

on .

 

 

 

Asociaţia Română a Cafelei (ARC) informează că România ocupă locul 30 la nivel mondial în privinţa consumului de cafea, cu 0,5 ceşti pe zi pe cap de locuitor, în fruntea clasamentului aflându-se Olanda, cu 2,4 ceşti pe zim Finlanda, cu 1,8 ceşti pe zi şi Suedia, cu 1,3 ceşti pe zi. 

Consumul anual de cafea în România este încă scăzut faţă de multe ţări din lume, de numai 2,3 kilograme pe cap de locuitor (conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Cafelei), faţă de 7,96 kg în Austria sau 6,95 kg în Germania.

Covasna: Sanitas consideră că formula de majorare a salariilor propusă de Guvern e inechitabilă

on .

 

 

 

Preşedintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici a declarat că nu susţine propunerea reprezentanţilor Guvernului de majorare cu 10% a salariilor sub 1.500 lei din sistemul public de sănătate, pe considerentul că această formulă este inechitabilă şi discriminatorie.   

"Personal nu sunt de acord şi nici alţi colegi din Regiunea Centru, cu care am discutat, nu sunt de acord cu această propunere şi nu o vom susţine. (...)

Mai multe articole...

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!