Noutati

Bihor: Propunere legislativă liberală pentru facilitarea adopţiilor

on . . Accesări: 3812

 

 

 

Iniţiativa legislativă privind modificările la Legea Adopţiei, depusă la începutul săptămânii la Camera Deputaţilor, va constribui la creşterea numărului de copii adoptaţi dacă va fi adoptată, a declarat deputatul PNL Florica Cherecheş. 

Florica Cherecheş propune prelungirea valabilităţii, de la unul la doi ani, a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte şi reducerea perioadei de timp în care copilul se află în stadiul măsurii de protecţie la şase luni, de la un an în cazul adopţiilor autohtone şi de la doi ani pentru cele internaţionale.

De asemenea, ea propune reducerea termenului în care părinţii şi rudele copilului şi-ar putea retrage declaraţia de consimţământ la adopţie la 30 de zile, precum şi reducerea numărului de rude care trebuie identificate pentru a-şi exprima consimţământul, de la gradul IV la gradul III. 

Alte modificări stipulate în proiectul legislativ sunt posibilitatea de a adopta conferită acelor persoane care s-au implicat direct în identificarea unui copil potenţial adoptabil, cum ar fi voluntarii care se ocupă de îngrijirea copiilor în spitale, sau acordarea concediului de îngrijire a copilului pe o perioadă de un an şi o indemnizaţie lunară egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, pentru cei care adoptă, pentru integrarea copilului în familie.

Conform lui Cherecheş, datele Oficiului Român de Adopţii arată că, în anul 2013, din cele 1.575 de familii cu atestat, 1033 de familii doreau să adopte numai copii clinic sănătoşi şi doar 353 de familii din cele 1.575 doreau să adopte şi copii rromi. 

Potrivit deputatului liberal, la nivelul anului 2012, existau 57.480 de copii instituţionalizaţi şi doar 1.400 de familii care deţineau atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. 

'Este evident că sistemul funcţionează greoi şi trebuie găsite soluţiile pentru asigurarea celerităţii procedurii de adopţie a copiilor abandonaţi. Scopul propunerii legislative depuse este de a transforma adopţia într-o reală măsură de protecţie, care să ofere confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie copiii pentru a se dezvolta armonios,' a precizat Cherecheş.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!