Noutati

Ambulatoriul Spitalului Miercurea Ciuc reabilitat din fonduri europene

on . . Accesări: 3523

bani1.jpgUn număr de 14 cabinete de ambulatoriu din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc vor fi reabilitate din fonduri europene, după ce Consiliul Judeţean (CJ) Harghita a câştigat un proiect în cadrul Programului Operaţional Regional. Potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, proiectul va avea o perioadă de 12 luni de implementare. În acest timp, sunt prevăzute lucrări de reabilitare şi dotare a trei corpuri de clădire ce aparţin de spital.

Potrivit sursei citate, sunt prevăzute lucrări constând în compartimentări, realizare de pardoseli lavabile, înlocuire tâmplărie şi uşi interioare, termoizolare, tencuieli, zugrăveli, refacerea instalaţiilor electrice, termice şi sanitare. După finalizarea lucrărilor, se vor achiziţiona 83 de echipamente medicale moderne, prevăzute în proiect, cum ar fi: ecografe, electrocardiografe, truse şi alte aparate medicale specifice. Acestea sunt necesare pentru dotarea cabinetelor de urologie, chirurgie, cardiologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, neurologie, gastroenterologie, dermatovenerologie, psihiatrie, oftalmologie, medicina interna, ORL şi a cabinetului de recuperare, medicină fizică şi balneologie.

Proiectul are o valoare totala de peste 6,6 milioane de lei, din care peste 5,3 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă, solicitată prin Programul Regio, iar peste 100.000 de lei reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Harghita la cheltuielile eligibile. 'Este cel de-al treilea proiect semnat la nivelul Regiunii Centru pentru reabilitarea unui spital ambulatoriu. (...) Principalii beneficiari ai acestui proiect vor fi cetăţenii judeţului Harghita, dar şi cei din alte judeţe limitrofe în care nu se vor găsi echipamentele performante şi serviciile de specialitate ce vor fi oferite, pe viitor, în Spitalul de Urgenta din Miercurea Ciuc', a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru, în comunicatul menţionat./Agerpres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!