Direcţia
Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a început
să întocmească liste cu persoanele din focarele de gripă aviară care au
încercat să ascundă păsările domestice, tulcenii respectivi urmând să fie
amendaţi. Conform informaţiilor furnizate de directorul DSVSA, dl Marian Avram,
toţi tulcenii răuvoitori care au încercat să ascundă păsările domestice pentru
ca acestea să
nu fie sacrificate vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 250 şi 3.000 lei
noi.
"Am întâlnit o bătrână care ţinea ascunse în casă 38 de găini, pentru ca ele să nu fie sacrificate, iar în condiţiile actuale toate persoanele răuvoitoare vor fi controlate şi probabil vom lua măsuri", a spus Marian Avram.
Potrivit acestuia, se vor finaliza acţiunile de sacrificare a păsărilor domestice teoretic sănătoase din satul Sarinasuf, cel de-al optulea focar de gripă aviară din judeţ, operaţiunea fiind una destul de dificilă nu din cauza numărului acestor păsări, ci a faptului că gospodăriile din sat sunt răsfirate.
În Sălcioara, cel de-al şaptelea focar de gripă aviară semnalat în ultimele cinci luni în judeţul Tulcea, 12.500 de păsări domestice au fost deja euthanasiate, de asemenea medicii veterinari confiscând toate produsele din carne de pasăre găsite în locuinţele particulare.(Rompres)