În 2003 erau cunoscute 194 de milioane de cazuri de diabet zaharat pe glob, incidenţa bolii la care se va ajunge în 2025 fiind estimată la 333 de milioane. Retinopatia diabetică, producătoare de orbire în rândul populaţiei lucrătoare, este una dintre complicaţiile microvasculare frecvente ale diabetului, cu deteriorarea progresivă a retinei. Candesartan, un inhibitor al receptorului de angiotensină, pare să fie eficient în stoparea progresiei retinopatiei din diabet, citim în „The Journal of the Renin-Angiotensin-Aldosteron System”(JRAAS).
Aproape toţi pacienţii cu diabet zaharat tip 1 şi 60% dintre bolnavii cu diabet zaharat tip 2 dezvoltă mai devreme sau mai târziu retinopatie (după o evoluţie de 20 de ani de obicei). Factorii implicaţi în apariţia retinopatiei sunt multiplii, cei mai importanţi fiind durata diabetului, nivelul hemoglobinei glicozilate (HgbA1c) şi tensiunea arterială.
Rezultatele studiului clinic randomizat multicentric (în 309 de centre din 30 de ţări) DIRECT (Diabetic Retinopaty Candesartan Trials) realizat pe 5.134 de pacienţi cu DZ tip 1 şi 2, aflaţi în diferite stadii ale retinopatiei şi care au primit Candesartan cilexetil în doză de 32 de mg/zi versus placebo, sunt încurajatoare. Programul DIRECT estre finanţat de companiile AstraZeneca şi Takeda Pharmaceutical Company Limited, şi va fi continuat până în anul 2007, când vor fi publicate rezultatele finale.