Noutati

Consiliere gratuită pentru probleme dermatologice

on . . Accesări: 5682

 
Vichy Laboratoires România, în colaborare cu Societatea Română de Dermatologie, organizează în perioada 6-26 martie, în Piaţa Unirii din Capitală, Centrul Sănătăţii Pielii. Dermatologi şi consultanţi specializaţi acordă asistenţă pentru efectuarea unui diagnostic personalizat de ten, complet şi gratuit. Persoanele interesate pot afla informaţii noi despre tehnologiile şi metodele de îngrijire pentru a-şi menţine  pielea sănătoasă şi, de asemenea, vor fi ajutate pentru identificarea produselor de îngrijire adaptate nevoilor tenului fiecăruia.
 Pe baza unor programări făcute în prealabil, vizitatorii vor fi primiţi de un dermatolog şi li se va putea determina tipul de ten, tipul de îmbătrânire - dacă este cazul - şi fototipul.
 
Examinările includ printre altele: evaluarea reactivităţii pielii, evaluarea nivelului de hidratare, a nivelului de sebuum, a densităţii cutanate, a elasticităţii cutanate şi a omogenităţii pigmentare.(Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!