Noutati

167 dosare, înregistrate în iunie pentru noua listă de medicamente compensate

on . . Accesări: 2845

eugen nicolaescu 85974500 rsMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri că în luna iunie au fost înregistrate 167 de dosare pentru noua lista a medicamentelor compensate, dintre care 141 pentru introducerea de medicamente noi iar 26 pentru indicaţii terapeutice noi.

"Dintre toate aceste dosare depuse 85% se referă la medicamente noi, 11% la combinaţii, 3% la medicamente generice şi 1 % la medicamente biosimilare", a precizat Nicolăescu într-o conferinţă de presă, menţionând că a fost elaborată metodologia în conformitate cu tehnologia de evaluare.

Pe patologii 16% sunt pentru cancer, 10% - pentru diabet, 8% - pentru hipertensiune arteriala, 5% - pentru anemii, 4% - pentru leucemii, 2% - pentru boli psihice, iar restul vizează alte suferinţe.

"Vreau să fac precizarea că ultima modificare a listei s-a făcut în 2008, iar în 2009 ar fi trebuit să fie elaborate protocoalele care să însoţească această nouă listă, dar acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care astăzi avem aproape patru miliarde de lei arierate. În acest interval, nefăcându-se niciun control, iată de ce CNAS a anunţat că va înfiinţa o direcţie specială de control antifraudă", a afirmat oficialul.

Accesul pacienţilor la medicaţie discutat de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, cu conducerea ARPIM.

Eugen Nicolaescu a arătat că au existat mai multe termene legate de lista de medicamente compensate şi gratuite, dar au fost şi foarte multe discuţii în grupurile de lucru ale comisiilor de specialitate. "Am acceptat că e mai bine să-ţi asumi un proiect care întruneşte, dacă se poate, consensul sau dacă nu, o majoritate cât mai largă, decât să respecţi un termen şi să ai multe lucruri care nu sunt în regulă", a susţinut el.

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi aprobată prin Ordonanţă de Urgenţă, a menţionat ministrul Sănătăţii.

"Atunci când Guvernul va lua decizia politică să aprobe această listă, noi vom şti următorul lucru: că în primul an toată creşterea va fi plătită din taxa clawback iar pentru viitor toată creşterea de molecule noi va fi acoperită în primul an din clawback. Avem în vedere şi o serie de mecanisme pentru anii următori", a punctat Eugen Nicolăescu.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!