În timp ce creşterea preţurilor la alimente face victime, guvernele, modelele de subzistenţă şi experţii dau vina unii pe alţii pentru aceasta spirală fără sfârşit: petrol, biocombustibili, creşterea demografică, tipul de agricultură... Mai puţin sesizabil este în schimb impactul sumei deciziilor individuale luată zilnic de cei care ”populează” supermarketurile din Beijing, Madrid, Yaunde, sau Río de Janeiro. Obiceiurile alimentare se schimbă, mult înaintea economiilor. Chinezii şi indienii au început să bea lapte şi să mănânce carne de vită, pentru că acum sunt mai înstăriţi, iar societatea lor mai permeabilă la ceea ce vine din Occident, inclusiv la obiceiurile alimentare. În timp ce Spania preferă să mănânce mai mult piept, decât aripioare sau pulpe de pui, pentru a combate obezitatea sau infarctul.

Creşterea bogăţiei este principalul motor al marilor schimbări în obiceiurile alimentare. Dar nu singurul, potrivit lui Ezzedine Boutrif, director al Departamentului de Nutriţie al FAO. "Tradiţional creşterea consumului de produse animaliere şi a derivatelor lor precum laptele intervine când familiile au venituri mai mari. În cazul Chinei, este legat de deschiderea spre lume şi de emularea obiceiurilor occidentale”, spune el. Ceea ce nu înseamnă că populaţia chineză îşi abandonează propriile obiceiuri culinare şi că vor schimba ceaiul cu laptele, sau orezul şi fideaua cu fripturile şi cartofii prăjiţi, ci de o includere a acestor alimente în meniul lor zilnic. Premierul chinez visează să poată oferi ”fiecărui copil chinez jumătate de litru de lapte zilnic”. Astfel, chinezii au trecut de la un consum de 9,5 litri de persoană în 1997 la aproximativ 32 de litri per capita în 2007. Această creştere a determinat o creştere a consumului de lapte cu 15% anual, dar şi la o multiplicare cu cinci a preţului.

Numai UE şi-a dublat anul trecut cifra exporturilor de lapte în China, în timp ce exportul de carne a crescut cu 75%. Această creştere a puterii de cumpărare a chinezilor a făcut ca ţara să devină, din cel mai mare exportator de produse agricole în 2007, cel mai mare importator net. ªi în India s-au produs schimbări similare, deşi mai puţin accentuate, datorită regimului tradiţional vegetarian. Chiar şi aşa, elitele tind să imite consumatorii occidentali, fapt ilustrat de statistici care arată că în ultimul deceniu s-au triplat importurile de produse agricole. ªi că indienii au trecut de la un consum de 73 de litri de lapte per capita în 1997, la 91 de litri în prezent. ªi în Coreea de Sud sau Japonia au avut loc shimbări similare, aceste ţări introducând în dieta lor produse animaliere. Cu deosebirea că India şi China însumează 40% din populaţia globală şi că orice schimbare a stilului lor de viaţă are repercusiuni imprevizibile. Atunci când ei tuşesc lumea răceşte.

Răceala a obligat inclusiv UE, cel mai mare exportator şi importator de alimente din lume, să dea o cotitură politicii sale agrare comune şi să majoreze cotele de producţie la lactate. În Europa marile schimbări alimentare au intervenit după cel de-al doilea Război Mondial, când mesele au devenit mai bogate în carne dar care, treptat, au devenit mai sofisticate, până la respingerea acelor proteine animale care consumate înainte tradiţional. Obezitatea şi bolile cardiovasculare au contribuit mai mult decât moda, iar europenii au ajuns să dispreţuiască grăsimile animale. În Africa, importul a sute de mii de tone anual de pulpe şi de aripioare de pui congelate provenite din Europa, SUA şi Brazilia a pus capăt producţiei locale sub formă de dumping. Problema este că produsele africane nu pot concura cu preţurile anorexice ale exporturilor europene.

Iar produsele nu s-au limitat doar la carnea de pui, treptat Africa a renunţat la consumul bunurilor locale şi s-a axat pe importuri. Se mănâncă acum orez din China şi Thailandia, roşii din Italia, porumb din SUA... ”Africanii din vest, de exemplu, s-au obişnuit cu consumul de paste sau de lapte praf, în parte pentru că este o modă din Occident dar şi pentru că aceste produse sunt mai ieftine ca urmare a deschiderii pieţelor şi a subvenţiilor primite de aceste produse în Europa şi în SUA", spune un expert alimentar. Rezultatul a fost creşterea preţurilor la alimente, nu doar la lapte, ci şi la derivatele sale, precum iaurtul sau brânza, ciocolată sau chiar pizza.
Statisticile ONU arată că ţările africane nu mai exportă produse agricole devenind în schimb mari consumatoare ale unor alimente pe care le importă tot mai mult. La mijlocul anilor 80, ţările în curs de dezvoltare exportau mai mult decât importau alimente. De atunci - cu excepţia Braziliei - balanţa s-a inversat şi au acumulat un deficit comercial de miliarde de dolari. După mai mulţi ani de pierdere a capacităţii de producţie, multe ţări africane sunt azi incapabile să facă faţă prin mijloace proprii şi devin victime ale suişurilor şi coborâşurilor preţurilor internaţionale la alimente. /Rompres/