Primăria Piatra Neamţ va achiziţiona 10
defibrilatoare externe automate, care vor fi montate în punctele cheie ale
oraşului, aparatele urmând să fie folosite pentru acordarea primului ajutor
persoanelor căzute în stradă, până la sosirea echipajelor de ambulanţă. Cele
zece defibrilatoare, ale căror costuri totale se ridică la 25.000 euro, vor fi
amplasate în pieţe, în super-marketuri, la ştrand şi pe pârtia de schi, o parte dintre
angajaţii acestor unităţi urmând să fie instruiţi pentru folosirea aparaturii. De
asemenea, defibrilatoarele vor fi monitorizate prin sistemul unic de urgenţă
112, ceea ce înseamnă că atunci când sunt folosite, echipajul de ambulanţă este
imediat alarmat şi ştie în ce zonă trebuie să ajungă.
"Avantajul plasării defibrilatoarelor externe automate în zonele aglomerate este acela că, înainte de sosirea ambulanţei, persoane instruite prealabil în "Basic Life Support" pot acorda primul ajutor persoanelor căzute în stradă", a declarat pentru Rompres primarul Gheorghe ªtefan. Achiziţionarea defibrilatoarelor face parte dintr-un proiect de asociere a municipalităţii cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, în cadrul unui program de asistenţă medicală de urgenţă pe raza municipiului Piatra Neamţ.