Tratamentul dependenţei de droguri
Asociaţia
Română Anti-SIDA (ARAS), împreună cu
organizaţia non-guvernamentală "Integration",
a organizat o conferinţă de presă privind problema consumului de droguri, una
dintre cele mai mari provocări ale sănătăţii publice, ale dezvoltării sociale
şi ale sectorului public. Potrivit cercetărilor şi din experienţa programelor de prevenire HIV/SIDA, în rândul consumatorilor de droguri din
România se evidenţiază riscuri crescute la acest grup, rata
Enterita, bucuria turistului
Cum facem deosebirea
dintre o enterită acută şi o simplă diaree a călătorului, cum o evităm, sau, la
nevoie, cum o tratăm, este problema care preocupă pe mulţi dintre cei
plecaţi în călătorii şi concedii, notează ziarul austriac Der Standard. Bucuria
legată de călătoria cea atât de mult aşteptată este uneori de scurtă durată,
căci multe din voiajele în zonele sudice sfârşesc temporar, în câteva zile, pe
colacul toaletei. Însă, chiar dacă prin aceste neplăceri se pierd zile
Jumătate din populaţia de peste 50 de ani suferă de hipertensiune arterială
În ceea ce priveşte hipertensiunea arterială,
datele rămân noi şi grave, deşi sunt cunoscute de câţiva ani, a declarat prof. dr. Mircea Cinteză, preşedintele
Colegiului Medicilor din România cu ocazia Conferinţei Naţionale de Cardiologie
în Medicina Generală. El a subliniat că sunt noi pentru că avem foarte multe de făcut pentru a putea să îndeplinim standardele de
sănătate europene şi anume hipertensiunea
arterială crescută apare, practic, la peste jumătate din
Suplimentare de 2.000 de miliarde de lei vechi pentru Ministerul Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii va primi o suplimentare de 2.000 de miliarde de lei vechi pentru
investiţii în infrastructura sistemului sanitar public şi finanţarea
programelor naţionale de sănătate, a anunţat premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Suma va fi utilizată, printre altele,
pentru realizarea a opt spitale
regionale de urgenţă de gradul I şi a 20
de spitale de urgenţă de gradul II, precum şi pentru extinderea unor
corpuri ale Spitalului Universitar de Urgenţă din
Spitalul Clinic Judeţean Mureş va fi reorganizat
Spitalul Clinic Judeţean Mureş va fi reorganizat în două entităţi, una cu secţii având
specialităţi cronice de recuperare, iar cealaltă va cuprinde restul secţiilor
existente în actuala unitate. ªeful
Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Mureş, dr. Silviu Morariu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă
că, în urma discuţiilor purtate cu ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi cu alţi responsabili medicali de la nivelul
judeţului, s-a ajuns la această variantă de reorganizare.
Diabetul conferă acelaşi risc ca şi o îmbătrânire de 15 ani
Conform unui articol publicat în “The
Lancet”, diabetul zaharat are aceeaşi efecte asupra sănătăţii ca şi o
înaintare în vârstă de 15 ani. Cercetătorii canadieni au găsit, ca pacienţii cu diabet se încadrează în
categoria de risc cardiovascular înalt cu 15 ani mai devreme decât cei fără
această boală. Bolnavii diabetici au şanse
de patru ori mai mari ca să aibă
vreo boală cardiovasculară (BCV) faţă de subiecţii fără această
problemă metabolică. În ultimele 5
Măsuri preventive în zilele de caniculă
Evitarea expunerii la soare şi folosirea de mijloace de protecţie (pălării, umbrele,
ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori
deschise); creşterea consumului de lichide
la 2-4 litri pe zi şi o alimentaţie săracă în grăsimi sunt
între primele măsuri ce trebuie
luate pentru evitarea efectelor
nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate din aceste zile asupra
sănătăţii populaţiei, recomandă Ministerul Sănătăţii. Pe lista de recomandări
Tumoră de şapte kilograme extirpată de medicii timişoreni
Chirurgii Spitalului Municipal Timişoara au
extirpat, luni, o tumoră în greutate de
7 kilograme, din zona splinei unui bărbat. ªeful Clinicii de Chirurgie
Generală de Urgenţă, prof. Vladimir
Fluture, a precizat că tumora îi ocupase bolnavului întreg abdomenul,
deplasându-i toate organele interne, ceea ce i-a provvocat scăderea excesivă în greutate, acesta
cântărind doar 30 de kilograme, deoarece nu se mai putea hrăni în ultimele două
uni. Intervenţia a durat patru ore şi
Medici sancţionaţi de Casa Judeţeană de Sănătate Suceava
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS)
Suceava a efectuat, în ultimele două luni, acţiuni
de monitorizare şi control în cazul a 34 de medici de familie din zonele
Suceava, Siret, Gura Humorului, Fălticeni, Rădăuţi şi Vatra Dornei. Potrivit
unui comunicat al CJAS Suceava, în cazul
a doi medici s-au depistat servicii medicale neconsemnate în documentele ce
notifică activitatea medicală, măsura luată fiind imputarea contravalorii
serviciilor
Un chirurg londonez vrea să realizeze primul transplant complet de faţă
Comisia de etică a Royal Free Hospital din Londra
va începe să studieze miercuri cererea de aprobare depusă de echipa profesorului Peter Butler pentru ceea
ce ar putea fi prima grefă completă de
faţă din lume, relatează AFP. Specialist în chirurgie reconstructivă,
profesorul Butler lucrează la acest proiect de aproape 14 ani în acest spital
din nordul Londrei şi a obţinut deja dreptul de a preselecţiona pacienţi
capabili psihologic să suporte o asemenea operaţie în
Îngerii nevinovaţi ai zilelor noastre abuzează de alcool şi îşi ies din minţi
Societatea contemporană este sfâşiată de probleme, mai ales în domeniul creşterii tinerii generaţii. Numai în ultimii 30 de ani, numărul tulburărilor psihice la copii şi adolescenţi a crescut de două ori, trag un semnal de alarmă medicii britanici, relatează joi MigNews. Aceştia susţin că unul din zece copii, cu vârste cuprinse între un an şi 15, manifestă simptomele clinice ale unei boli mentale. Concluzia Asociaţiei medicilor britanici este tristă şi îngrijorătoare: în fiecare
Persoanele care folosesc telefonul mobil se află în pericol de a fi lovite de fulger
Telefoanele mobile nu trebuiesc folosite în aer
liber în timpul furtunilor din cauza riscului
crescut ca utilizatorul să fie lovit de fulger, au anunţat vineri medicii
britanici, transmite Reuters. Medicii britanici au folosit drept exemplu cazul
unei adolescente de 15 ani care vorbea la telefonul mobil într-un parc şi a
fost lovită de fulger. Deşi a fost resuscitată, adolescenta continuă să aibă
grave probleme de sănătate la un an după accident, fiindu-i afectate organele
interne şi
Roşii modificate genetic împotriva bolilor
Conţinând vaccin
comestibil, roşii modificate genetic vor fi probabil utilizate contra două
dintre cele mai periculoase virusuri ale lumii. Obiectivul este producerea unor vaccinuri contra HIV şi
virusul hepatitei B (HBV), care pot fi uşor prelucrate şi acordate
populaţiei în ţările care au cea mai mare nevoie de ele. Până acum nici unul
dintre aproximativ 90 de vaccinuri potenţiale anti-HIV nu s-a dovedit eficient.
Vaccinul anti-hepatită B există deja, dar este prea scump ca să fie
Cafea poate să ne protejeze ficatul de alcool?
Consumul de cafea
poate apăra ficatul de la distrugerile produse de alcool, aşa cum susţine
un studiu în care erau incluşi peste 125000 oameni. Riscul apariţiei cirozei alcoolice scade cu fiecare ceaşcă de cafea
băută pe zi. ”Cu cât a băut mai multă cafea cineva, cu atât era mai mic
riscul de a se interna în spital sau de a muri din cauza cirozei alcoolice” –
ne spune Arthur Klatsky,
conducătorul studiului la Kaiser Permanente Medical Care Programme în Oakland,
Testele de sarcină nu sunt cunoscute de tinerele femei
Un studiu efectuat de către Compania IMR&CG a
relevat că tinerele şi femeile cu vârsta
sub 25 de ani manifestă o mare deschidere către subiectele legate de sexualitate
şi discută cu mare lejeritate pe teme privind relaţiile intime, în special cu
prietenele şi iubiţii. În cazul tinerelor cu vârste între 18 şi 20
de ani există o barieră în educarea sexuală. Potrivit studiului, tinerele
şi femeile sub 30 de ani consideră că sunt încă supuse unui sistem de educaţie
bazat pe
Reconstituirea rezervelor antiepidemice
Ministerul Sănătăţii Publice a transmis joi,
tuturor Autorităţilor de Sănătate Publică din teritoriu, atenţionări cu privire la reconstituirea rezervei antiepidemice la
nivel local. Datorită faptului că se anunţă, în continuare, condiţii
meteorologice nefavorabile, responsabilii
sanitari trebuie să deţină în rezervă medicamentele şi materialele necesare
pentru intervenţia de urgenţă în zonele calamitate. De asemenea, având în
vedere riscul pe care îl reprezintă inundaţiile pe
Dezbatere despre reforma sănătăţii
Institutul
"Ovidiu ªincai" a organizat miercuri o
dezbatere privind crizele sistemului de sănătate care au devenit fenomene
cotidiene, cărora mai multe guverne sau manageri au încercat să le găsească
rezolvarea. În ultimii 16 ani, în sistem
s-au făcut multe reforme, s-au adoptat modele din diferite ţări, s-au
abordat diferite strategii, problema se pune dacă nu cumva este necesară o raţionalizare a sistemului, a opinat Anne Jugănaru, directorul executiv al
Institutului. Ea a adus
Un efect surprinzător al alcoolului
După un raport publicat în Journal of Studies on Alcohol,
dacă o alegere riscantă este semnificativ mai atractivă după consumul de alcool
în cantităţi moderate pentru o singură persoană, la nivelul unui grup de oameni
lucrurile se inversează. Rezultatele studiului condus de Professor Dominic Abrams, Tim Hopthrow, Lorne Hulbert şi Daniel Frings
la University of Kent arată că alcoolul
consumat în comunitate, în cantităţi moderate, furnizează pentru gurpul
A crescut numărul cazurilor de enteroviroze la copii
Spitalul de Urgenţă Pediatrică "Grigore
Alexandrescu" se confruntă în ultima perioadă cu un număr din ce în ce mai
mare de enteroviroze şi de alte infecţii
cauzate de scăldatul în piscine. Prof. dr. Coriolan Ulmeanu a declarat că la camera de gardă se prezintă zilnic între
250 şi 300 de persoane. În ceea ce priveşte urgenţele, acestea sunt în jur
de 50-60/zi, cele mai multe constând din traumatisme şi urgenţe chirurgicale.
Cazurile sunt nu doar din Bucureşti ci şi din alte
Peste 160 de paturi vor dispărea din spitalele din Vrancea
Peste 160 de paturi vor dispărea din spitalele
judeţului Vrancea ca urmare a aplicării
pachetului legislativ din sănătate. Cele mai multe paturi - 133 - vor fi desfiinţate la Spitalul
Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon", Focşani, unde acum sunt
933 de paturi, în 17 secţii. Secţia
Dermatologie se va transforma în compartiment, adică se va reduce numărul
de paturi de la 30 la 15. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la ortopedie, care ar putea pierde 5
paturi
Mai multe articole...
- Directorii medicali doljeni ar alege afacerile în locul funcţiilor de la stat
- Se menţin măsurile de prevenire a gripei aviare în Caraş-Severin
- Pacemaker din celule propri
- Operaţia cezariană - tendinţă constantă de creştere
- Problemele din sănătate sunt neglijate din cauza blocajului administrativ de la Ministerul Sănătăţii
- Nou test pentru identificarea metastazelor oculte în cancerul de prostată
- Trei sferturi dintre români apelează la automedicaţie
- Lucrările celui de al V-lea Congres Internaţional de Cardiologie, la Târgu Mureş
- CMR solicită primului-ministru revenirea asupra vârstei de pensionare a medicilor
- Stiluri de a muri ale bogaţilor
- Test ADN pentru a proba o eventuală descendenţă din Confucius
- Lumea este aproape de dezlegarea tainei naşterii Cosmosului
- Prima infecţie umană cu virusul gripei aviare s-a înregistrat în China în 2003
- Aproape un sfert dintre maladii şi decese au la origine mediul
- Noutăţi despre mecanismele moleculare ale vaccinului antidiabetic
- Nici un nou focar de gripă aviară în ultimele şase zile
- În ultimii ani, numărul cazurilor de cancer la copii, în judeţul Dolj, a crescut îngrijorător
- Efectele biologice ale telefoanelor mobile
- Noaptea, la volan, cafeaua este mai eficientă decât un pui de somn
- Ungaria va testa în curând vaccinul contra gripei aviare pe 500 de voluntari
Citeste si...
Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!
Copyright 2004-2018 Reteaua de sanatate Medifarma