Stiri medicale

Bărbaţii care spală vasele au o viaţă sexuală mai satisfăcătoare

on .

vase.jpgMajoritatea bărbaţilor însuraţi ar dori să afle o nouă modalitate de a face...mai mult sex. Răspunsul însă poate fi foarte neaşteptat. Rezultatele unui studiu american susţin că bărbaţii care participă la îndeplinirea sarcinilor menajere ameliorează viaţa lor de cuplu, şi prin urmare, au o viaţă sexuală mai satisfăcătoare. "În mare, cu cât bărbaţii

A venit frigul, feriţi-vă de infecţiile respiratorii

on .

frig.jpgVremea rămâne deosebit de rece în toată ţara, în special dimineaţa, cu ger cumplit în depresiuni, iar meteorologii ne previn că până la sfârşitul anului nu vor fi schimbări semnificative ale regimului termic. În aceste condiţii numai în capitală s-a înregistrat un număr record de copii răciţi. Peste 500 de micuţi au ajuns la medic în ultimele două

Bradul de Crăciun creşte riscul declanşării crizelor de astm

on .

brad.jpgBradul de Crăciun ar putea creşte riscul declanşării crizelor de astm. Mit sau realitate? Iată întrebarea pe care şi-o pun în această perioadă a anului mulţi bolnavi suferind de acestă afecţiune.Reprezentanta Consiliului Naţional de Astm din Australia, Kristine Whorlow, subliniază faptul că polenul şi praful reprezintă doi triggeri binecunoscuţi ai

Mituri şi realităţi legate de sărbători, opinia cercetătorilor

on .

craciun.jpgCercetătorii americani au desfiinţat mai multe mituri legate de sărbători, printre care cele legate de creşterea numărului sinuciderilor de Crăciun, de hiperactivitatea copiilor care mănâncă dulciuri şi de faptul că mesele bogate, seara, îngraşă excesiv. Acestea au fost câteva dintre concluziile publicate în numărul de Crăciun al revistei British

Organismul necesită o perioadă de readaptare după post

on .

mancare-post.jpgPersoanele care au ţinut post trebuie să ştie că în această perioada organismul este supus unor transformări adaptive alimentare pentru nutriţia cu produse neanimale şi necesită timp pentru a se readapta la alimentaţia obişnuită. Acest fenomen durează câteva zile, după care organismul se adaptează noilor condiţii de alimentaţie şi poate

Cremele anti-îmbătrânire - bani aruncaţi pe fereastră

on .

fata-crema.jpgOamenii de ştiinţă susţin că majoritatea cremelor anti-îmbătrânire şi a suplimentelor de vitamine reprezintă doar o pierdere de bani. Antioxidanţii, ingredintele ''must-have'' ale tuturor cremelor şi suplimentelor care pretind că luptă împotriva urmelor lăsate de trecerea anilor, au efecte foarte mici sau chiar deloc se arată într-un nou studiu.

Cancerul ar putea deveni prima cauză de mortalitate în lume

on .

cancer.jpgCancerul ar putea deveni, până în 2010, principala cauză de deces la nivel mondial, depăşind rata mortalităţii din cauza bolilor cardiovasculare, estimează specialiştii în sănătate. Potrivit datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2008, peste 12 milioane de oameni au fost diagnosticaţi cu o formă de cancer, iar aproape opt

Coca Cola nu este un mijloc anticoncepţional eficient

on .

coca-cola.jpgCu toate că majoritatea dintre noi cunoşteam deja acest fapt un studiu a venit să ne confirme: Coca-Cola nu este un mijloc anticoncepţional eficient.Spălăturile vaginale cu Coca Cola se practicau în anii '50, zvonurile din acele vremuri promovând acţiunea spermicidă a băuturii răcoritoare. Acţiunea acesteia se explica prin faptul că acidul

Pachete de ţigări în ambalaje de stil vechi, neatrăgătoare

on .

tigara.jpgOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) propune introducerea unor pachete de ţigări foarte asemănătoare între ele şi excluderea producătorilor de tutun de la discuţiile despre legile care îi vizează. Pachetele de ţigări ar putea deveni asemănătoare cu ambalajele de sare de pe vremuri: fără culori specifice şi fără imaginea brandurilor. Aceasta este una dintre cele trei propuneri controversate

Ediţia a II-a a Premiilor Carol Davila

on .

sanatatea.jpgPuls Media Network a iniţiat Premiile ”Carol Davila” în 2007 din dorinţa de a celebra proiecte dedicate îmbunătăţirii sistemului de sănătate din România. Puls Media Network, în parteneriat cu SănătateaTV, organizează pe data de 26 februarie 2009 cea de a doua Ediţie a Premiilor “Carol Davila” - primul şi singurul eveniment dedicat

O mai mare libertate la reclamele pentru medicamente

on .

reclame-medicamente.jpgÎn timp ce companiile de produse alimentare vor avea de înfruntat reguli mai stricte privind promovarea, companiile farmaceutice care vând în Europa ar putea beneficia de un cadru legislativ mai relaxat. Ele şi-ar putea face reclamă şi la medicamentele vândute pe reţetă, nu doar la OTC-uri, cum se întâmplă acum. Un nou proiect al Comisiei

Se interzice publicitatea mincinoasă la alimentele pentru copii

on .

masa-copil.jpgUn proiect al Comisiei Europene va interzice publicitatea „mincinoasă“ la alimentele pentru copii. În acest context, în România s-a votat un cod etic prin care este interzisă publicitatea la produsele alimentare care nu îndeplinesc criterii nutriţionale stricte. În acest context 11 firme româneşti au semnat un cod etic prin care se angajează să nu

A fost inaugurat un centru de dializă la Braşov

on .

dializa1.jpgFresenius NephroCare România a inaugurat primul centru privat de dializă din judeţul Braşov, investiţia efectuată ridicându-se la suma de 800.000 de euro. Centrul are o capacitate de 180 de pacienţi trataţi prin hemodializă, dispune de 30 de maşini de dializă şi un personal medical din care fac parte patru medici nefrologi şi 20 de asistenţi

Încă există deficienţe privind solicitarea formularului E112

on .

formular.jpgFormularul E 112 continuă să constituie o problemă pentru unele Case de Asigurări de sănătate din ţară. De exemplu, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) a semnalat unele deficienţe, potrivit dr. Adina Geană, preşedinte - director executiv al CASMB. În cadrul mai multor mese rotunde organizate de

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!