Stiri medicale
În fiecare an, în ultima duminică a lunii septembrie, Federaţia Mondială a Inimii sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Mondială a Inimii. În acest an, în România, Societatea Română de Cardiologie lansează o campanie de conştientizare care are ca principal obiectiv informarea populaţiei despre riscul de îmbolnăvire cardiovasculară (ateroscleroza şi complicaţiile ei) - Hiper 3 G semnificând Hipertensiunea şi creşterea patologică a Greutăţii corporale,
Sanitas decide astăzi dacă va organiza sau nu proteste
Astăzi delagaţii din filialele teritoriale participă la Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas pentru a prezenta rezultatele discuţiilor cu directorii de spitale şi pentru a analiza situaţia subfinanţării care riscă să paralizeze sistemul. Există deja o serie de semnale la nivel naţional care arată că din lipsa finanţării farmaciile nu mai eliberează medicamente gratuite şi compensate, laboratoarele nu pot efectua analize gratuite, în spitale există lipsuri mari în ceea
Campanie pentru o nutriţie echilibrată în rândul copiilor
Societatea Română de Pediatrie, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului 'Alfred Rusescu', Ministerul Sănătăţii şi Milupa vor desfăşura campania 'O lume fără deficienţe nutriţionale', care să contribuie la diminuarea la jumătate a nivelului actual de anemie feriprivă în rândul copiilor români cu vârste de unu şi doi ani, până la sfârşitul anului 2011. Campania se va defăşura în mai multe etape adresate medicilor cu mesajul de a nu recomanda introducerea
Pacienţii bolnavi de gripă A pot fi contagioşi şi la opt zile după dispariţia febrei
Unele persoane infectate cu virusul A/H1N1 ar putea fi contagioase şi la opt zile după dispariţia febrei. Acest interval de timp este mai crescut decât credeau iniţial virusologii. Noile date sunt susţinute de două studii date publicităţii în Statele Unite ale Americii. Autorităţile sanitare americane recomandă în prezent persoanelor care au contractat noua gripă să aştepte 24 de ore după dispariţia febrei înainte de a se întoarce la serviciu sau la şcoală, în scopul
Metforminul în tratamentul neoplaziilor
Un antidiabetic oral, Metformin, unul dintre cele mai prescrise medicamente în tratamentul diabetului zaharat, în combinaţie cu Doxorubicin distruge mai eficient celule stem ale canceroase la şoareci în comparaţie cu chimioterapia administrată singură. Autorii studiului de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard scriu în revista Cancer Research că rezultatele lor se adaugă unor altor indicii preliminarii, potrivit cărora Metformin ar putea contribui la
O nouă speranţă în tratamentul daltonismului - terapia genetică
Două maimuţe daltoniste şi-au recăpătat vederea culorilor graţie terapiei genetice, demonstrând potenţialul acestui tratament corector pentru anomaliile de vedere la oameni, potrivit cercetătorilor. Rezultatele lucrărilor conduse de Jay şi Maureen Neitz de la Universitatea din Washington, care au crescut cele două primate, Dalton şi Sam, au fost publicate în revista Nature. Graţie inserţiei unor gene corectoare în retină, cele două maimuţe au ajuns să
Sanofi-Aventis a devenit acţionar majoritar al companiei Merial
Compania franceză de medicamente Sanofi-Aventis SA a cumpărat participaţiunea deţinută de concurentul său american, Merck & Co., din compania de produse de medicină veterinară Merial Ltd. Tranzacţia a fost făcută pentru suma de 4 miliarde de dolari, conform unui comunicat de presă al companiei. Prin această tranzacţie, Merial va fi deţinută în totalitate de Sanofi-Aventis. Sanofi-Aventis consideră că această achiziţie va mări veniturile nete în primul
Producţia de vaccin contra noul virus gripal mult mai mică decât previziunile OMS
Purtătorul de cuvânt Gregory Hartl a declarat că producţia anuală de vaccin împotriva virusului A/H1N1 va fi mult mai mică decât cele 4,9 miliarde de doze pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) le-a prevăzut anterior că ar fi posibile. Gregory Hartl a declarat că, pe baza rezultatelor testelor clinice făcute de 25 de producători de medicamente, producţia săptămânală a rezultat mai mică de 94 de milioane de doze, deşi se pare că o singură doză de
România a fost inclusă în programul european pentru leucemia mieloidă cronică
Profesorul Rudiger Hehlmann, secretarul general al Asociaţiei Internaţionale de Cercetări Comparate în Leucemie şi Boli Asociate, a declarat la Conferinţa privind tratamentul european pentru leucemia mieloidă cronică (EUTOS), organizată de Novartis Oncology, că instituirea registrului unic european urmăreşte identificarea şi monitorizarea pacienţilor, precum şi îmbunătăţirea tratamentului pe întregul continent. România a fost inclusă în Programul
Tiotropium reduce rata declinului funcţiei pulmonare la pacienţii tineri
O nouă analiză a datelor din cadrul studiului de referinţă UPLIFT (Understanding Potential Long-term Impacts on Function with Tiotropium), prezentată în cadrul Congresului Anual al Societăţii Europene de Boli Respiratorii (ERS), arată că tiotropium (SPIRIVA) administrat pacienţilor tineri (≤ 50 ani) cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) determină reduceri statistic semnificative ale ratei declinului funcţiei pulmonare (măsurată prin volumul
Potrivit OMS închiderea şcolilor este eficientă la începutul epidemiei de gripă
Închiderea şcolilor pentru a frâna propagarea gripei H1N1 este eficientă mai ales la începutul epidemiei, înainte ca 1% din populaţie să fie afectată, indică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), într-un comunicat dat publicităţii la Geneva. 'Momentul închiderii şcolilor este de o importanţă crucială /.../ Experienţa a demonstrat rolul şcolilor în amplificarea transmiterii virusului pandemic, atât în şcoli, cât şi în rândul populaţiei', relevă OMS. 'În condiţii ideale,
Prevalenţa hepatitei C în România este mult mare în comparaţie cu alte ţări din UE
Studiile epidemiologice efectuate în România indică o rată crescută a prevalenţei hepatitei virale C. Comparativ cu ratele înregistrate în ţările Uniunii Europeneeste cifrele sunt mult mai mari în ţara noastră. Astfel în Romînia avem o prevalenţă cuprinsă între 3,23% şi 4,9% din populaţie, comparativ cu 0,5% - 1%, media europeană. Preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului (ARSF), Mihai Voiculescu, a susţinut că în România se afla aproximativ
O nouă premieră chirurgicală cardiovasculară la Târgu-Mureş
Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş au anunţat în cursul zilei de ieri că recent au realizat o nouă premieră în chirurgia cardiovasculară, în care perioada de recuperare este mult scurtată, iar riscurile post-operatorii mai reduse. Este vorba de revascularizare miocardică prin mini-toracotomie, pe cord bătând, intervenţia fiind efectuată în data de 11 septembrie, iar 4 zile mai târziu pacientul fiind externat. "Echipa medicală
Anul şcolar a început cu o serie de controale medicale
Conform solicitărilor Ministerului Sănătăţii medicii şi asistenţii medicali din unităţile de învăţământ şi din grădiniţe au luat măsuri excepţionale la început de an şcolar. Medicii au trecut prin toate clasele ca să-i întrebe pe copii dacă nu cumva tuşesc, strănută sau dacă au fost în străinătate. Cei cu simptome de răceală au fost consultaţi, iar cei care şi-au petrecut vacanţa în străinătate au fost întrebaţi unde au stat, dacă au fost răciţi şi ce tratament au urmat.
Un nou virus comparabil cu Ebola a fost descoperit în Africa
Medicul Nivesh Sewlall, de la Universitatea din Johannesburg, a dezvăluit în urmă cu câteva zile la o conferinţă din San Francisco apariţia pe continentul african a unui nou virus extrem de periculos. Noul virus, de origine necunoscută, comparabil cu Ebola provoacă febră hemoragică mortală în 80% din cazuri. Prima persoană infectată a fost un ghid din Zimbabwe. Persoana a fost transportată cu avionul într-un spital din Johannesburg, în
Riscul de îmbolnăvire de cancer e cu 40% mai ridicat la bărbaţi
Un studiu recent efectuat în Marea Britanie arată că riscul de a muri de cancer e mai mare la bărbaţi decât la femei. Experţii au stabilit că pericolul de a se îmbolnăvi este în medie cu 40% mai mare la bărbaţi. Riscul de a dezvolta o tumoră canceroasă este mai mare la bărbaţi, spun cercetătorii, din cauza stilului lor de viaţă şi a neglijenţei cu care tratează primele simptome ale bolii. "Nu este vorba doar de rata mai mare de fumători în rândul bărbaţilor sau
O singură îmbolnăvire de gripă şi se dispune închiderea întregii clase
Comitetul de Coordonare si actiune al MS pentru noua forma de gripa pandemica a finalizat un plan special de monitorizare, prevenire si actiune in cazul imbolnavirilor cu virusul A/H1N1 in unitatile de invatamant. Strategia pe care se axeaza planul vizeaza reducerea la maximum a imbolnavirilor pana la demararea campaniei de vaccinare din decembrie si actiuni rapide pentru limitarea raspandirii virusului in scoli pe toata durata pandemiei. In fiecare zi,
Campania de vaccinare împotriva noii gripe începe în România la 1 decembrie
Decizia de vaccinare a populaţiei împotriva H1N1 a fost luată de Ministerul Sănătăţii iar campania de vaccinare va începe la data de 1 decembrie. Institutul Canatcuzino va putea produce până la sfârşitul anului un lot de aproximativ cinci milioane de doze, urmând ca, de anul viitor, producţia să fie de aproximativ un milion de doze pe lună. "Campania de vaccinare a populaţiei se va desfăşura concomitent cu finalizarea producţiei de vaccin şi în conformitate cu
Poliţia va verifica dacă cei cu concedii medicale stau acasă
Ministrul Sănătăţii, Ioan Bazac, doreşte să trimită poliţia să verifice dacă stau acasă cei care beneficiază de concedii medicale. Suspiciunile ministrului vin de la sumele extrem de mari plătite pentru cei ce sunt în concediu medical. Astfel concediile medicale sunt evaluate la peste un miliard de lei anual plătiţi din fondul asigurărilor de sănătate. Ministrul Sănătăţii, spune că de la 1 ianuarie va aplica modelul italian faţă de cei care îşi iau concediu
Pe fondul crizei economice a crescut numărul donatorilor de sânge
Pe fondul crizei economice din ultimele luni a crescut numărul donatorilor de sânge. Bonurile de masă în valoare de 60 de lei, reducere de 50% la abonamentul pe o lună pentru mijloacele de transport în comun şi chiar o zi liberă de la locul de muncă îi împinge pe români către centrele de transfuzii sanguine. În ultimele luni, o dată cu adâncirea crizei, numărul donatorilor a crescut cu peste 15%, în condiţiile în care toate beneficiile rezervate acestora s-au
Mai multe articole...
- CMR consideră inacceptabilă grila privind salarizarea unică
- Osteoporoza poate fi prevenită. Acţionează acum!
- Oamenii de ştiinţă susţin că vinul roşu este un bun antiinflamator
- Preţul unei doze de vaccin împotriva noii tulpini de virus gripal
- Apneea de somn poate cauza accidente vasculare cerebrale
- Campanie de educare şi de testare a auzului
- Oamenii de ştiinţă au găsit alternativa la Viagra
- Cum poţi deveni şi tu donator de celule stem
- Grila de salarizare unică: un medic dentist va câştiga cât un sofer de gimnaziu
- Se reia campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin
- Fumatul - responsabil de 70% dintre decesele cauzate de cancer la bărbaţi
- Reprezentanţii Sanitas s-au întâlnit cu reprezentanţii Guvernului pe tema legii unice a salarizării
- Un nou progres în tratamentul pacienţilor cu fibrilaţie atrială
- MS consideră noua grilă de salarizare pentru sistemul sanitar ca fiind una echitabilă
- MS schimbă din nou modul de organizare a rezidenţiatului
- UE recomandă vaccinarea prioritară a bolnavilor, gravidelor şi personalului medical
- Vaccinul împotriva noului virus gripal - în cantitate insuficientă
- MS doreşte modificarea programului de lucru din sănătate
- Program naţional de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare
- Specialiştii avertizează cu privire la administrarea laptelui de vacă bebeluşilor