Noutati

Program de formare în domeniul antidrog destinat personalului DGASPC

on . . Accesări: 1927

antidrog rsUn număr de 60 de psihologi şi asistenţi sociali de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) vor beneficia de un program de formare iniţială în domeniul antidrog ce va fi derulat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) în parteneriat cu DGASPC Sector 6.

Potrivit unui comunicat al ANA, sesiunile de formare vor debuta în octombrie şi se vor realiza prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor.

Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe ale specialiştilor DGASPC privind influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia urmând a fi familiarizaţi cu aspecte precum tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive.

Directorul ANA, Sorin Oprea: Cel mai consumat drog în România este canabisul.

Sesiunile de formare vor furniza şi informaţii specifice legate de interacţiunea directă a specialiştilor DGASPC cu persoane aflate în dificultate: evaluare psihologică pentru stabilirea nevoii beneficiarilor, stabilirea strategiilor de intervenţie, procesul de consiliere şi tratament, construirea motivaţiei pentru schimbare, interviul motivaţional, abordarea familiei adolescentului toxicoman.

4.000 de consumatori de droguri într-un proiect de integrare socială.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!