Problemele socio-economice din ultimii ani au afectat grav sistemul de sănătate, atrage atenţia Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), în contextul în care miercuri se sărbătoreşte Ziua Europeană a Pacienţilor.
"Cei mai afectaţi de aceste probleme sunt pacienţii, iar noi, în cadrul APCR, primim zilnic sesizări cu privire la abateri în ceea ce priveşte accesul la tratament. Trebuie să facem front comun cu medicii noştri, cei care au mai rămas în ţară, pentru a merge mai departe şi a avea parte de servicii medicale la standarde europene.
Pacientul trebuie să aibă dreptul să voteze pentru toate deciziile care îl privesc, sistemul să graviteze în jurul lui şi nu pacientul să graviteze în jurul sistemului, cum s-a întâmplat până acum", a declarat Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, potrivit unui comunicat.
Citește mai multe despre "Saptamana Pacienților" în România!
Pacienţii români îşi doresc ca medicamentele să se compenseze gradual, în funcţie de venit, să nu se mai limiteze accesul la anumite proceduri şi tratamente medicale, care în prezent se fac în baza unor liste de aşteptare ce au rămas în urmă chiar şi cu doi ani în unele judeţe, susţin reprezentanţii asociaţiei.
Aceştia mai spun că în prezent pacientului îi sunt încălcate drepturile prin: achiziţia de medicamente din sursă unică (deoarece se creează un monopol al importatorului care în unele cazuri afectează buna aprovizionare a farmaciilor) şi lipsa celor mai ieftine medicamente din farmacii, în baza cărora s-a calculat preţul de referinţă al medicamentelor gratuite şi compensate.
"Ne este imposibil să spunem câţi oameni şi-au pierdut viaţa în această perioadă pentru că nu au putut avea acces la medicamente noi. Credem cu tărie că această listă trebuie actualizată urgent, astfel încât pacienţii să poată beneficia de tratamentul de care au nevoie", a arătat Cezar Irimia.
În România sunt peste 3,5 milioane de pacienţi cu boli cronice, iar listele de aşteptare la tratamente cuprind şi ele câteva mii de pacienţi, pe diverse patologii.
Bolile cronice sunt un fenomen recent, nu mai sunt cazuri rare, ca acum 20 de ani. În prezent 1/3 dintre pacienţii cu vârste între 18 şi 34 ani suferă de cel puţin o boală cronică, 2/3 dintre cei cu vârste între 43 şi 64 de ani şi aproape 90% dintre persoanele trecute de vârsta de 65 de ani, spun specialiştii în sănătate publică.
"Fără sănătate nu se poate vorbi despre economie, iar investiţia în sănătate nu este un cost, este profit. De aceea APCR a încheiat în data de 10 ianuarie un parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, parteneriat care să faciliteze construirea reală a unui sistem de sănătate centrat pe pacient, total transparent şi responsabil", a punctat Cezar Irimia.
În sprijinul pacienţilor a venit şi iniţiativa Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România - APAH RO, membru fondator APCR, de a lansa un call center, cu apel cu tarif normal în reţeaua Romtelecom, care le va dirija acestora paşii în hăţişurile sistemului de sănătate din România prin informaţii despre drepturile şi obligaţiile pacienţilor; informaţii despre boală; juridice; consiliere psiho-socială; consiliere medicală; consiliere juridică.
Iniţiativa APAH RO va fi replicată la nivelul tuturor organizaţiilor membre APCR dorindu-se alipirea la call center a unui telverde pentru pacienţii din mediul rural, care trăiesc la limita sărăciei şi nu au acces la alte surse de informare.
Din cauza unui sistem de sănătate deficitar, România e pe ultimul loc în Europa privind speranţa de viaţă la naştere, iar media de viaţa este mai mică cu 5 ani faţă de UE, relevă sursa citată.
Sursa: AGERPRES