Noutati

A fost extinsă campania de vaccinare împotriva HPV

on . . Accesări: 4650

vaccinarea.jpgVaccinarea fetiţelor cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani se va putea realiza, începând din luna martie, şi prin intermediul cabinetelor de ginecologie şi al cabinetelor de planificare familială din sistemul sanitar, nu numai în cabinetele şcolare şi ale medicilor de familie, aşa cum era prevăzut până în prezent. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, remis, vineri, Agerpres, şi femeile cu vârsta peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit în cabinetele ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog.

Noile măsuri au fost decise de Ministerul Sănătăţii în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiilor de specialitate de medicină de familie şi obstetrică-ginecologie.
Până la data de 17 februarie 2010 au fost vaccinate 11.731 de fete cu vârsta între 12-14 ani, 3.365 de tinere cu vârsta între 15-19 ani şi 1.228 de tinere cu vârsta între 20-24 ani.
Vaccinarea este gratuită şi va continua şi în acest an, precizează comunicatul.

Începând din luna noiembrie 2009, Ministerul Sănătăţii a demarat a doua campanie de vaccinare anti HPV, în urma rezultatelor studiului realizat la nivel naţional pentru evaluarea Campaniei de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare anti HPV. Conform acestuia, 52% dintre cei care şi-au exprimat o decizie de acţiune sunt de acord cu vaccinarea fetiţelor lor în vârstă de 12-14 ani. În luna decembrie 2009, s-a hotărât şi extinderea campaniei de vaccinare la toate fetele cuprinse în grupa de vârsta 12-24 ani, atât prin cabinetele medicale din unităţile de învăţământ, cât şi prin cabinetele medicilor de familie, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!