Noutati

Cele mai importante cauze ale unei vieţi stresante

on . . Accesări: 4149

stress.jpgPotrivit specialiştilor de la Centrul de cercetări SuperJob, printre cele mai răspândite motive de stres se numără problemele la locul de muncă şi scandalurile în familie. Cu toate acestea, experţii sunt convinşi: la aceste două cauze pot fi adăugate alte câteva ”specii noi”, caracteristice vieţii în marile oraşe. Majoritatea ruşilor se află în permanenţă sau periodic într-o stare de stres. Potrivit psihologilor, stresul îşi schimbă mereu forma. În ultimii ani, o largă răspândire au căpătat-o două noi tipuri: ”stresul social”, când persoana conştientizează că nu corespunde rolului pe care este nevoit să-l joace în societate, şi ”stresul informaţional”, când omul este copleşit de volumul de informaţie cu care este ”bombardat”.
”Din ce în ce mai des este dezvoltată aşa-zisa nevroză a marilor oraşe”, explică psihologul Maria Stâskina. ”Această nevroză este provocată şi de problemele legate de transport şi de marile aglomerări urbane”.

Semnificativ este faptul că cea mai ”stresată” categorie de ruşi este formată din persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, deoarece generaţia mai în vârstă consideră că ”şi-a trăit deja viaţa”. ”Persoanele cu vârste între 30 şi 40 de ani sunt supuse cele mai mult stresului, pentru că tocmai în această perioadă sunt luate decizii care influenţează cardinal viaţa, iar erorile pot fi fatale”, precizează psihologul Anna Kartaşova. ”De exemplu, când te desparţi de iubit la 20 de ani nu ţi se pare o mare problemă, însă un divorţ la 40 pare catastrofal. În afară de aceasta, la 40 de ani mulţi îşi au propria afacere, iar erorile ar putea avea cele mai serioase urmări”.
De altfel, tocmai problemele la locul de muncă au fost puse de participanţii la sondaj pe primul loc în topul factorilor stresanţi. Cel mai mult stresul este cauzat de şefi autoritari şi de salariul mic. Psihologii subliniază că probabilitatea de a fi supus stresului creşte în funcţie de tipul de activitate. ”Principalul factor de stres este atunci când omul munceşte doar pentru bani”.

Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii stresului cauzat de problemele de familie. În schimb, evenimentele serioase din domeniul financiar şi politic reprezintă un iritant pur bărbătesc. Pentru a învinge în lupta cu stresul, oamenii ar trebui, potrivit psihologilor, ”să nu se implice în situaţii care nu-i vizează direct”. ”De exemplu, nu are rost să te agiţi din cauza unui tzunami care a avut loc în alt capăt al planetei. De altfel, ar fi mult mai simplu de trăit dacă oamenii nu ar privi evenimentele din jur ca pe o catastrofă”, afirmă Anna Kartaşova.
Însă, dacă tactica neimplicării nu dă roade, specialiştii recomandă metode de relaxare precum aerul curat, efortul fizic în aer liber, provocarea de emoţii pozitive. ”Ajută şi reţeta preferată a americanilor: a zâmbi cu orice preţ. Acest lucru va funcţiona în mod sigur. Schimbându-se din exterior, omul se va schimba şi în interior, pentru că odată cu zâmbetul el va lua o gură de emoţii pozitive”, îşi exprimă convingerea Maria Stâskina.  /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!