Ideea conform căreia oamenii de geniu nu prea sunt
întregi la minte nu este una tocmai nouă. Ce au însă în comun persoanele
înzestrate cu har creator şi cele care suferă de schizofrenie? Potrivit
cercetătorului britanic Daniel Nettle, de la Universitatea din Newcastle,
poeţii şi artiştii trăiesc la fel de multe experienţe "neobişnuite"
ca şi persoanele diagnosticate cu schizofrenie.
Ceea ce îi salvează de efectele negative ale
schizofreniei - boală mintală cronică caracterizată prin slăbirea şi
destrămarea progresivă a funcţiilor psihice şi prin pierderea contactului cu
realitatea - este faptul că nu suferă de lipsa emoţiilor şi a motivaţiei, stare
psihică asociată bolii, denumită anhedonie.
Daniel Nettle a cerut unui grup de artişti, poeţi şi pacienţi din spitale pentru boli mintale să completeze un formular cu întrebări menite să detecteze simptomele schizofreniei. Participanţii implicaţi în activităţi culturale precum poezia sau arta au raportat la fel de multe experienţe "bizare" ca şi pacienţii diagnosticaţi cu schizofrenie. Ei au răspuns afirmativ la întrebări precum "Credeţi că puteţi citi minţile altora, dacă aţi dori să faceţi acest lucru?" sau "Vocile pe care la auziţi uneori în minte sunt clare şi distincte?". În acelaşi timp, însă, artiştii au obţinut scoruri mari la capitolul emoţii şi motivaţie.
Cercetătorul a efectuat acelaşi test şi asupra unui grup de matematicieni, descoperind că aceştia experimentează foarte puţine evenimente "neobişnuite" în viaţă şi că motivaţia şi emoţiile resimţite se situează la un nivel foarte scăzut.
Studiul a fost publicat în Journal of Research in Personality. (Rompres)