Noutati

Anorexia nervoasă ar putea avea cauze genetice

on . . Accesări: 4461

Anorexia nervoasă ar putea avea cauza genetice, conform unui nou studiu preluat de Associated Press. Trialul – încă în curs – se desfăşoară în opt oraşe americane şi în două europene, fiind finanţat de National Institutes of Health. Unul dintre investigatori, dr. Craig Johnson, a precizat că persoanele cu familii în care s-au semnalat deja cazuri de anorexie nervoasă sunt de 12 ori mai predispuse la riscul dezvoltării acestei boli.
 „Genele încarcă pistolul, iar mediul apasă trăgaciul”, a declarat Johnson, director al departamentului pentru tulburări de alimentaţie din spitalul Laureate Psychiatric, Tusla.
 Johnson a precizat că, în ultimii 40 de ani, cercetătorii s-au axat în mod greşit numai pe felul în care cultura promovează diete ce provoacă tulburările de alimentaţie.
 „Acum ştim, însă, că boala se declanşează atunci când se întrunesc mai mulţi factori, precum vulnerabilitatea genetică şi cultura care promovează forme ale corpului tot mai subţiri”, a adăugat cercetătorul american. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!