Noutati

Băiat sau fată? Puteţi afla chiar în primele săptămâni de sarcină

on . . Accesări: 5851

Un nou test elaborat de o companie farmaceutică din Koeln le permite viitorilor părinţi să afle din primele săptămâni sexul embrionului. Totuşi, medicii germani atrag atenţia cu privire la o posibilă ”selecţie intrauterină”, notează cotidianul german Frankfurter Rundschau. Lea sau Leon? Un trusou roz sau unul bleu? ”Perioada de sarcină este mereu însoţită de numeroase întrebări”, afirmă reprezentanţii companiei Plasmagen din Koeln. ”Principala” întrebare se referă la sexul copilului. De ce? ”Cunoaşterea răspunsului la această întrebare vă va ajuta să rezolvaţi din timp multe probleme: de la alegerea unui nume până la amenajarea camerei copilului”, răspunde aceeaşi companie pe site-ul său.
 Pentru ca viitorii părinţi să nu stea neputincioşi în magazine în faţa modelelor de tapete, oscilând între un desen cu inimioare şi altul cu maşinuţe de curse, de la începutul acestui an Plasmagen a decis să pună capăt ”indeterminării”, scoţând pe piaţă un nou test, care promite un rezultat sigur privind sexul viitorului copil deja din a opta săptămână de graviditate. Potrivit reprezentantului acestei companii, Daniel Inderbiethen, în prezent peste 500 de medici ginecologi din Germania folosesc acest mijloc simplu, determinând sexul copilului printr-o simplă analiză a sângelui viitoarei mămici.
 Băiat sau fată? Societatea germană pentru genetica omului (GfH) vede în determinarea timpurie a sexului copilului o serioasă problemă etică şi se teme de ”abuzuri”. Există pericolul ca în cele 12 săptămâni de sarcină în care se permite avortul femeile să apeleze mai des la soluţia chiuretajului, pentru a scăpa de un copil al cărui sex nu ”corespunde” doleanţelor părinţilor, declară reprezentantul GfH, Peter Propping. Mai ales că, în majoritatea cazurilor, în ceea ce priveşte sexul embrionului, în ţări precum China sau India nu mai este vorba de ”baveţici” roz sau bleu, ci de viaţă şi de moarte. Dacă acest test va merge la export în respectivele ţări, va fi îngrozitor, estimează şi Wolfram Henn, consilier pentru probleme de ordin etic în cadrul GfH. În ceea ce priveşte Germania, geneticienii se tem că aici noul test ar putea constitui un motiv pentru ”o selecţie criminală şi sângeroasă pe baza criteriului de gen”.
 Cu toate acestea, compania Plasmagen nici nu vrea să audă despre aceasta. După cum asigură Daniel Inderbiethen, testul este folosit exclusiv de medicii specialişti. De asemenea, compania farmaceutică îi atenţionează pe medici că rezultatul acestui test poate fi eliberat părinţilor doar la expirarea termenului de 12 săptămâni. Totuşi, această obligativitate nu este stipulată în mod oficial în legislaţie: deocamdată, aceasta este o ”obligaţie personală şi benevolă”.
 Christian Albring, preşedintele Uniunii federale a ginecologilor germani, îşi sfătuieşte colegii să refuze ”din raţiuni etice” utilizarea testului elaborat de compania Plasmagen. Potrivit lui Albring, compania a intenţionat să-şi promoveze noul produs în revista de profil editată de Uniune, punând accentul pe termenul de numai 8 săptămâni de sarcină, fapt pentru care el a refuzat să amplaseze o asemenea reclamă.
 Testul a fost elaborat de un membru al echipei de conducere a companiei Plasmagen, Robert Maiwald, specialist în genetica umană. După cum a ţinut să sublinieze Maiwald, comercializarea acestui test în astfel de ţări precum China şi India este exclusă, invenţia sa fiind destinată exclusiv pieţii germane.
 Cu toate acestea, Wolfram Henn este nemulţumit de noul test - nu în ultimul rând pentru că şi Maiwald este membru al GfH. În 1990, Societatea germană pentru genetica omului a emis un comunicat în care declara că ”nu consideră posibilă utilizarea diagnosticării în scopul alegerii sexului copilului”. Respectarea acestui principiu ar trebui să fie obligatorie pentru toţi membrii GfH. Maiwald nu respectă asect principiu, însă GfH nu are prea multe pârghii de influenţă, consideră Henn.
 Este de aşteptat ca părinţii să dorească să afle din timp sexul viitorului copil. ”Iar experienţa demonstrează că unii medici sunt uşor 'influenţabili'”, citează la final ziarul german opinia lui Wolfram Henn. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!