Diagnosticul
tardiv al cancerului de sân şi al cancerului de col uterin, precum şi ignorarea
factorilor de risc şi a simptomelor acestora au făcut ca România să aibă cea
mai rată de mortalitate din Europa în ceea ce priveşte cancerul de col şi, de asemenea, o rată scăzută de supravieţuire a
pacientelor diagnosticate cu cancer de
sân în stadiu avansat. Un studiu privind sănătatea reproducerii realizat în
2004 şi >dat
publicităţii în 2005 a evidenţiat că trei
sferturi dintre femeile care şi-au început viaţa sexuală sunt conştiente de
existenţa procedeului de autoexaminare a
sânilor. Aceasta reprezintă o creştere importantă faţă de anul 1999, când
doar 61% dintre femei auziseră de
autoexaminarea sânilor.
În 2004, 85% dintre femeile din mediu urban şi 61% dintre femeile din mediul rural au cunoştinţă despre autoexaminarea sânilor, aceasta reprezentând o creştere faţă de anul 1999, când doar 71% dintre femeile din mediul urban şi 43% dintre femeile din mediul rural auziseră de procedeul de autoexaminare a sânilor.
Cu toate că autoexaminarea sânilor este un procedeu cunoscut, mai puţin de 50% dintre femeile care şi-au început viaţa sexuală au afirmat că şi-au autoexaminat sânii măcar o dată până la momentul în care s-a realizat interviul pentru studiu.
Numai una din trei femei a afirmat că îşi examinează cu regularitate sânii în fiecare lună. Femeile cu cea mai mare probabilitate de a nu fi auzit niciodată despre autoexaminarea sânilor sunt femeile din zonele rurale – 66%, femeile sărace – 76%, femeile între 15 şi 25 de ani – 60% şi cele care nu au fost examinate niciodată din punct de vedere ginecologic – 70%.
Peste 80% dintre femeile care şi-au început viaţa sexuală nu au fost testate niciodată printr-un test Papanicolau pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, iar 37% dintre acestea au afirmat că nu au auzit de acest test, a relevat studiul.
Doar o femeie din şase a afirmat că a fost supusă unei proceduri de screening pentru cancerul cervical în ultimii trei ani, anterior studiului aceasta reprezentând doar o mică modificare faţă de anul 1999. În mediul rural, 9 din 10 femei fie nu au auzit niciodată de acest test (51%), fie au auzit dar nu au fost testate (38%).
Femeile care au efectuat în cea mai mică măsură testul Papanicolau sunt femeile din mediul rural, 89%, femeile cu educaţie primară sau secundară inferioară – 91%, şi cele cu nivel socio-economic scăzut – 93%.
Dintre femeile care au efectuat un examen ginecologic cu mai mult de un an în urmă, 86% au afirmat că nu au fost testate pentru cancer cervical, iar 64% din cele care au efectuat un examen ginecologic anterior sondajului au afirmat că nu au fost niciodată testate pentru cancer cervical, în timp ce 23% dintre ele nu au auzit niciodată de acest test.
Doar una din patru femei examinată ginecologic în ultimul an a afirmat că a fost testată pentru depistarea cancerului de col uterin.(Rompres)