Noutati

În plină caniculă, chirurgii din sectorul privat fac grevă în Franţa

on . . Accesări: 4046

Clinici private din Franţa au fost afectate în săptămâna trecută de o grevă a chirurgilor, obstetricienilor şi anesteziştilor care protestează împotriva unei creşteri a primelor de asigurare într-un moment în care spitalele publice se confruntă cu un număr important de cazuri din cauza caniculei, relatează AFP. Potrivit sindicatelor, "peste 600 de clinici private din circa 900 au fost afectate de grevă" luni dimineaţa. Această grevă îngreunează sarcina spitalelor publice, care se confruntă deja cu un număr important de cazuri din cauza valului de căldură care afectează Franţa.
 Canicula, care a făcut deja cel puţin 23 de morţi, s-a făcut simţită din nou luni în aproape jumătate din ţară, în special în sud-est, unde temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius.
 Autorităţile, care au fost acuzate că nu au acţionat suficient în timpul caniculei din 2003, ce a provocat moartea a peste 15.000 de persoane, dau asigurări că situaţia este sub control, însă medicii se tem de un aflux de persoane la serviciile de urgenţă în următoarele zile. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!