Stiri medicale
Celule stem in inimă?
Aparat cu ultrasunete pentru regenerarea dinţilor pierduţi
Spray-ciorapul sau colantul viitorului
Îmbătrânirea, rezultat al apărării celulelor împotriva cancerului
Îmbătrânirea mamiferelor ar fi
rezultatul unui dezechilibru care se accentuează odată cu vârsta între
regenerarea ţesuturilor şi mecanismele de apărare împotriva cancerului,
potrivit unor studii publicate în revista Nature, relatează AFP.
Persoanele obeze riscă să-şi piardă vederea
Persoanele obeze prezintă un
risc dublu faţă de cele normale de pierdere a vederii, potrivit unui nou
studiu, preluat de Ananova.
Generaţia viitoare va fi izbăvită de 6000 de boli genetice
Gumă care face corpul să miroasă a trandafiri
Cafeaua scade riscul îmbolnăvirilor de diabet
Infecţia virală latentă este asociată cu declinul cognitiv la vârstnici
Spălatul pe mâini ne permite să uităm faptele rele
Spălatul pe mâini ne permite să
uităm faptele rele cu care am avut de-a face în viaţă - au demonstrat
cercetătorii din SUA şi Canada. Cineva
care se întâlneşte cu o situaţie pe care o consideră imorală - chiar dacă el
însuşi nu face nimic rău - resimte dorinţa puternică de a se curăţa fizic de
"murdărie".
Primul transplant de uter?
Medici din Marea Britanie au
anunţat că în cel mult doi ani vor realiza primul transplant de uter din lume.
Colegiul Medicilor susţine că sistemul de sănătate este centralizat excesiv
Germania va restricţiona fumatul începând cu 2007
Majoritatea europenilor susţine cercetările în domeniul celulelor-suşă embrionare
Clovni pentru... creşterea fertilităţii
Răcirea creierului bebeluşilor asfixiaţi pentru a-l menţine în bună stare
Comisia Europeană interzice 22 substanţe utilizate la vopselele pentru păr
Oamenii de ştiinţă în căutarea codului genetic al omului de Neanderthal
Lituania, liderul UE la capitolul sinucideri
Mai multe articole...
- Guvernul ungar introduce o taxă suplimentară pentru consultaţiile medicale
- SUA: alcoolismul în rândul tinerilor întâlnit în special în Vest şi Midwest
- Spitale amendate pentru nerespectarea normelor igienico-sanitare
- Cozile din faţa farmaciilor au dispărut
- Credinţa şi creierul uman
- Olanda: o mie de decese mai mult în luna iulie, din cauza valului de căldură
- Listă de aşteptare la hemodializă
- Centru de Sănătate Mintală la Câmpulung Moldovenesc
- Melanom tratat cu ajutorul terapiei genetice
- BCR lansează pachetul de produse financiar-bancare "Mediplus BCR"
- Zeci de reclamaţii la Colegiul Medicilor
- Farmaciile nu au cheltuit plafonul stabilit pentru reţetele gratuite şi compensate
- Medicii care au prescris reţete pentru decedaţi vor fi anchetaţi
- Terapie cu laser pentru obţinerea ovulaţiei în PCOS
- Natalitate sub media pe ţară din cauza sărăciei şi îmbătrânirii populaţiei
- Tineri cercetaţi penal pentru furt de medicamente
- Inscripţii ca în UE pe pachetele de ţigări comercializate în România
- Genele nu influenţează personalitatea oamenilor, conform unui nou studiu
- Nou model al contractului pentru asigurarea de sănătate
- Criză majoră de medici la Spitalul de Pediatrie din Sibiu