Consumul de marihuana afectează funcţionarea creierului, dar acesta este capabil să se obişnuiască cu efectele drogului, potrivit unui studiu ştiinţific publicat vineri în Australia. Cercetătorii de la Universitatea din Wollongong susţin că principalul ingredient activ al marihuanei - tetrahydrocannabinolul sau THC - rămâne în corp timp de mai multe săptămâni, motiv pentru care creierul persoanelor care iau în mod obişnuit acest drog este mereu expus THC. Ca
Unitatea mobilă de recoltare a sângelui pentru a realiza campanii periodice de recrutare a donatorilor de sânge benevoli, în toată zona Moldovei, va fi inaugurată astazi la Iaşi, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. 'Este o coincidenţă că tocmai de Ziua Internaţională a Donatorului de Sânge a ajuns la Iaşi şi unitatea mobilă. Sper să fie un început bun pentru donarea de sânge voluntară şi neremunerată. Cu unitatea mobilă de sânge se va
Stresul la locul de muncă este conştientizat de majoritatea managerilor europeni, însă mai puţin de o treime dintre întreprinderi acţionează împotriva acestui factor de risc, potrivit Agenţiei europene pentru securitate şi sănătate la locul de muncă (EU-OSHA). Stresul la locul de muncă, violenţa sau hărţuirea, care se termină uneori prin sinucideri intens mediatizate, fac parte dintre riscurile "psiho-sociale". Acestea au fost analizate în prima anchetă realizată
Blondele sunt mai agresive decât brunetele din cauza atenţiei pe care le-o acordă bărbaţii, conform unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din California. Studiul a relevat că blondele – subiect de bancuri pentru aşa-zisa prostie de care dau dovadă – au un comportament mai agresiv şi sunt mai încrezătoare în forţele proprii decât brunetele sau roşcatele. Cauza ar fi aceea că ele atrag mai multă atenţie din partea bărbaţilor şi, pe acest
Copiii cu handicap din 18 judeţe şi din Capitală vor beneficia de servicii de recuperare la domiciliu oferite de echipe mobile în cadrul unui proiect, de aproape 3 milioane de euro, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului. Copiii cu probleme vor beneficia de recuperare la domiciliu, oferită de echipe mobile, care vor acţiona atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Echipele vor fi formate din psihologi, logopezi, kinetoterapeuţi,
O reducere cu 2,4% a internărilor pentru crize cardiace a fost înregistrată după intrarea în vigoare în Anglia, pe 1 iulie 2007, a interzicerii fumatului în locuri publice şi la serviciu, arată un studiu publicat de British Medical Journal. 'O reducere de 2,4% poate părea modestă, dar ea reprezintă în realitate o scădere cu 1 200 a numărului de persoane internate la urgenţă în primul an de aplicare a interzicerii fumatului', a subliniat Michelle Sims, de la Universitatea
Amelia Antoniu, prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, şi Alice Preda, cele două paciente care au intrat în comă în urma unor intervenţii chirurgicale la care au fost supuse în unitatea sanitară a Ministerului Transporturilor, au fost infectate în momentul anesteziei. Medicul Cristian Gherasie, fostul şef al secţiei de Ginecologie din cadrul Spitalului CF2, din Bucureşti, a recunoscut că s-a folosit aceeaşi seringă pentru cele două paciente, potrivit unui articol
Directoarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a respins cu hotărâre sugestiile că deciziile sale în privinţa gripei A/H1N1 au fost influenţate de legăturile consilierilor săi cu companiile farmaceutice. Dr. Margaret Chan precizează că 'niciodată, nici măcar pentru o secundă, interesele comerciale nu au jucat vreun rol în procesul de luare a deciziilor'. De asemenea, ea a infirmat încă o dată valabilitatea supoziţiilor că OMS a declanşat o panică
Cercetătorul ştiinţific dr. ing. Camelia Petrescu, a prezentat, marţi, la cea de-a V-a Conferinţă Naţională de Patologie Ginecologică, care se derulează la Târgu Mureş, cum pot accesa medicii, unităţile sanitare şi unităţile sociale fonduri europene care ajung şi până la 25 de milioane de euro pe proiect. Camelia Petrescu a prezentat axele din Programul Operaţional Regional (POR), precum şi din Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va privatiza cele 15 spitale din subordinea ministerului. Potrivit sursei citate, ministrul Radu Berceanu începe privatizarea spitalelor din reţeaua CFR încă de anul acesta, iar până spre sfârşitul lui 2010 se va da publicităţii anunţul de privatizare. Primul pe listă va fi spitalul CF 2, implicat recent în scandalul infecţiilor contractate de câţiva pacienţi. Pagina Medicală susţine că următorul spital ce va fi privatizat este
La salonul Computex de la Taipei, unul din cele mai mari saloane de informatică din lume, a fost prezentat un nou procedeu, prin care se ia pulsul utilizatorului unui calculator. Tehnologia, numită „BioDynamic Signature” (BDS), a fost pusă la punct de firma israeliană Idesia, care prevede comercializarea ei în trimestrul al patrulea al acestui an. Utilizatorul unui calculator va dispune de doi receptori asemănători mouse-ului, prin care-şi va putea măsura
Inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş au amendat 22 de medici de familie pentru diferite nereguli constatate la acordarea concediilor medicale. Aceştia au fost sancţionaţi pentru că au eliberat certificate de concedii medicale, fără declaraţia pe proprie răspundere, prevăzută în lege, fără adeverinţa medicală în care să fie trecut numărul de zile de concediu medical pe ultimele douăsprezece luni, precum şi fără adeverinţa de la
Comisa de Control a Ministerului Sănătăţii propune desfacerea contractului de muncă a celor doi medici şi sesizarea Colegiului Medicilor în cazul copilului decedat în urma unei fracturi la Spitalului de Urgenţă Slatina, a anunţat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. 'Am primit raportul de control al Comisiei în cazul copilului care a decedat la Spitalul judeţean Slatina. Din raport, este evident că, timp de trei zile, copilul nu a fost examinat, consultat, nu a primit
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei constată cu îngrijorare instaurarea unui regim de teroare promovat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi susţinut de unele case de asigurări judeţene, în relaţia acestora cu medicii de familie, se arată într-un comunicat transmis luni Agerpres. Reprezentanţii celor două organizaţii consideră că recentele reglementări privind concediile medicale
Un element derivat din buretele de mare permite prelungirea vieţii femeilor afectate de un cancer mamar recurent sau cu metastaze şi care au făcut tratament prin terapiile clasice, arată un studiu clinic prezentat ale cărui rezultate au fosr recent publicate. Acest compus sintetic, numit Eribulin mesilat, îl imită pe cel care se găseşte în mod natural în bureţi, împiedicând diviziunea celulară, ceea ce face ca celulele să se autodistrugă. Studiul clinic
Locuitorii din sectorul 1, care nu îşi pot asigura o evaluare periodică a stării de sănătate, pot beneficia de analize şi investigaţii medicale gratuite pe străzile Sectorului 1. Specialiştii din cadrul Complexului Multifuncţional ''Caraiman'' sunt alături de cetăţenii sectorului începând de vineri, 4 iunie, furnizând gratuit servicii medicale de testare a glicemiei şi măsurarea tensiunii arteriale. Potrivit administraţiei locale, activitatea de testare a glicemiei şi a
ªeful ONU Ban Ki-moon a lansat un apel la îmbunătăţirea sănătăţii femeilor însărcinate, a tinerelor mame şi a copiilor din lume, cu ocazia deschiderii la Washington a celei mai importante conferinţe asupra sănătăţii maternale organizate până acum. 'Programul nostru de acţiune comună prevede ca toate femeile şi toţi copiii să poată beneficia de tratamente dovedite şi de tehnologii cunoscute care salvează vieţi', a declarat secretarul general al ONU în
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, prezent la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România de la Sovata, le-a spus membrilor UNCJR că pot să angajeze firme private care să asigure managementul spitalelor pe care le vor prelua, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Lokodi Edita Emoke, preşedintele CJ Mureş. Potrivit acesteia, ministrul a subliniat că în multe state managementul spitalelor este asigurat de firme private
Lanţul de restaurante fast-food McDonald's a retras 12 milioane de pahare de băut care promovează noul film din seria Shrek deoarece desenele pictate pe ele conţin metalul toxic cadmiu. Paharele au fost vândute la un preţ de circa 2 dolari bucata şi sunt disponibile în patru modele care înfăţişează principalele personaje din film. Cadmiul poate afecta ficatul, rinichii, plămânii, sistemul nervos şi creierul. În cazul paharelor Shrek, există îngrijorări în legătură
Decesul mamei reduce posibilităţile de supravieţuire la copiii de până la 10 ani, în timp ce moartea tatălui are consecinţe nesemnificative în ceea ce priveşte supravieţuirea micuţilor, potrivit unui studiu publicat într-un supliment special al revistei medicale 'The Lancet'. Studiul dedicat sănătăţii femeilor a fost realizat de Corine Ronsmans şi echipa sa, de la ªcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra. Autorii s-au folosit de datele culese în rândul