Dr.Florin Mihălţan: 85% dintre pacienţii ce ajung la medic suferă de BPOC sau alte afecţiuni pulmonare
Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan, a declarat miercuri, 2 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că aproximatic 85% din persoanele care ajung la medic suferă de BPOC, astm sau alte afecţiuni pulmonare.
"Este foarte important ca pacienţii să înveţe să mergă la controalele periodice, la medicii de familie, să îşi protejeze sănătatea. Încercăm să educăm atât pacienţii, cât şi medicii.

Spitalul Municipal din Mediaş este primul spital din judeţul Sibiu care va putea vinde energie electrică, datorită unei centrale achiziţionată în urma unei colaborări cu investitorul care a cumpărat-o printr-un sistem de finanţare de tip ESCO.
Miercuri, 3 octombrie, Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de lege referitor la pachetul de bază privind reforma în sănătate, că nu există o listă a bolilor pentru care pacienţii nu se vor mai putea interna în spitale.
Începând de miercuri, 2 octombrie, la Piatra Neamţ se desfăşoară a 35-a ediţie a Reuniunii Chirurgilor din Moldova "Iacomi - Răzeşu" şi a 7-a Conferinţă Internaţională de Chirurgie unde se vor aduna peste 250 de medici chirurgi din România.
Marţi, 1 octombrie 2013, a fost pus în dezbatere publică un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii care prevede ca rezidenţiatul să cuprindă instruire teoretică şi practică pe o perioadă de 3 la 7 ani, în funcţie de specialitate, şi să fie organizat pe domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, în regim de programe cu timp integral, în formele pe loc şi pe post.
Un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii referitor la durata consultaţiilor medicale a fost pus în dezbatere publică. Astfel că, se prevede ca acestea să fie împărţite în consultaţii scurte, standard şi complexe.
În urma efectuării triajului epidemiologic la începerea noului an şcolar, medicii au depistat şi tratat în judeţul Hunedoara peste 200 de elevi cu
Potrivit unui studiu, deşi preţul heroinei, cocainei sau canabisului a scăzut puternic în ultimii ani, lupta împotriva acestor droguri ilicite nu a reuşit să restrângă oferta, transmite France Presse.
Medicul Victor Zota, coordonatorul programului naţional pentru transplant, a declarat că, în anul 2013, România a înregistrat cel mai mare număr de transplanturi efectuate cu donator aflat în moarte cerebrală şi doreşte ca până la până la sfârşitul anului să ajungă la un număr de 150.
Marţi, 1 octombrie, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu şi preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre au semnat un contract de finanţare, în valoare de 4,5 mil de euro, a proiectului "Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş".
Şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud, Delia Fontul, a declarat că numărul mamelor care îşi abandonează copiii a crescut faţă de anul trecut.
Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a iniţiat campania “Dependent de speranţă - închisoarea nu este capăt de drum”, care are ca scop conştientizarea efectelor consumului de droguri a persoanelor din penitenciare, dar şi a foştilor consumatori de droguri care se pregătesc pentru liberare.
În perioada 8-18 octombrie, peste 2.600 de elevi din judeţul Hunedoara, care învaţă în clasa întâi, vor fi vaccinaţi împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului în cadrul unei campanii de imunizare.
O nouă donaţie a ajuns luni, 30 septembrie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, care constă în paturi de spital şi noptiere pentru saloanele de adulţi şi copii, donaţie care s-a realizat prin intermediul Asociaţiei de Prestări Sociale şi Educaţionale de Utilitate Publică şi Privată.
Astăzi, 1 octombrie 2013, la Librăria Humanitas din Cişmigiu, va fi prezentată cartea legendarului chirurg Marius Barnard, "Momente-cheie dintr-o viaţă în slujba binelui".
Timp de trei zile, la Centrul de Transfuzii Sangvine din Braşov, optzeci de militari din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" vor dona sânge în cadrul acţiunii umanitare "Salvează-ţi aproapele".
Luni, 30 septembrie, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a fost inaugurat la sediul ISU, Dispeceratul integrat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Gorj.