Executivul a aprobat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind descentralizarea spitalelor, în urma căreia 373 de unităţi sanitare vor trece în subordinea administraţiilor locale. 'Vom transfera spitalele curate, cu plata arieratelor înregistrate la 31 martie 2010, adică plata datoriilor peste termenul de scadenţă, sumă care se ridică la aproximativ 673 de milioane de lei', a precizat, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. El a afirmat că
descentralizarea creează premisele unei restructurări profunde a sistemului sanitar, inclusiv de reorganizare, acolo unde este nevoie, în alte tipuri de unităţi spitaliceşti.
Întrebat cu ce bani va plăti datoriile spitalelor, Cseke Attila a precizat că 'plata acestor arierate este prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă, deci este aprobată de Guvern, iar la prima rectificare, această sumă va fi asigurată'.
În plus, s-a stabilit ca procentul cheltuielilor salariale din bugetul spitalelor să fie de maximum 70%, inclusiv în cazul acelor unităţi sanitare care rămân în subordinea ministerului.
Totodată, ministrul Sănătăţii a subliniat faptul că va fi redus numărul maxim de membri ai comitetului director. Astfel, dacă până în prezent existau chiar şi peste şapte directori într-un spital, prin proiectul aprobat de Guvern, miercuri, numărul maxim de manageri se va reduce la trei.
'Despre descentralizare s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă şi de-a lungul anilor, în ultimii 20 de ani, dar s-a făcut prea puţin. (...) Nu facem o descentralizare politică, descentralizarea nu are o culoare politică, nu este portocalie, roşie, galbenă sau verde, ci ea are loc cu oameni, pentru oameni. Descentralizarea înseamnă că decizia va fi adusă mai aproape de comunitatea locală', a spus Cseke Attila. El a explicat că în prezent există un sistem bicefal, în sensul în care clădirile în care funcţionează spitalele sunt în proprietatea autorităţilor administrative locale, în timp ce de management se ocupă statul.
Prin aprobarea Guvernului, managementul unui număr de 373 de spitale, la nivelul întregii ţări şi a municipiului Bucureşti, va trece în subordinea administraţiei locale. Pe de altă parte, ministrul de resort a precizat că vor rămâne în subordinea Ministerului Sănătăţii 62 de spitale, printre care institute naţionale pe diverse specialităţi sau unităţile sanitare care sunt declarate de interes naţional şi spitale judeţene de urgenţă la nivel regional care sunt considerate strategice.
'N-am luat în considerare culoarea politică a primarului sau preşedintelui Consiliului Judeţean. Toate spitalele sunt transferate proprietarului imobilului, indiferent de culoarea politică a primarului sau a preşedintelui CJ', a dat asigurări Cseke Attila. Potrivit ministrului, paşii care au precedat descentralizarea spitalelor au fost reducerea numărului de directori în comitetul director al spitalelor cu 577 de persoane sau raţionalizarea spitalelor prin reducerea cu 9.200 a numărului de paturi la spitale.
Ministrul de resort susţine că, în urma descentralizării, Ministerul Sănătăţii îşi va păstra în continuare rolul de strateg pe politică sanitară a unităţilor spitaliceşti. /Agerpres/