Noutati

Astărăstoae critică iniţiativa impunerii medicilor de a alege între sistemul public şi cel privat

on . . Accesări: 4206

asyarastoae.jpgImpunerea medicilor să aleagă între sistemul public şi cel privat este o încercare de a deturna atenţia opiniei publice de la problemele din sistem şi va duce şi la o mai mare acutizare a problemelor deja existente, este de părere prof.univ.dr Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, pentru Agerpres, că intenţia de a obliga medicii să aleagă între sistemul public de sănătate şi cel privat este o încercare de a deturna atenţia opiniei publice de la problemele cu adevărat reale ale sistemului. El consideră că decidenţii folosesc drept pretext tragedia de la Maternitatea Giuleşti.

Potrivit acestuia, România nu este pregătită pentru o asemenea delimitare public-privat la fel cum nu sunt pregătite nici celelalte ţări din Uniunii Europene care permit, în anumite condiţii, acest dublaj. Într-o astfel de situaţie sistemul public de sănătate fie va fi depopulat, fie va fi aglomerat de cei care rămân. Un alt risc este acela ca medicii să rămână în sistemul public unde să trateze cazurile private.
'Persoanele (medicii-n.r) cu notorietate s-ar putea să aleagă să muncească numai în mediul privat şi atunci spitalele se vor depopula pentru că nu avem pregătit în spate numărul de medici şi condiţiile să acoperim aceste locuri sau acele persoane cu notorietate, care de regulă deţin funcţii. Sau vor sufoca sistemul public pentru că pacienţii privaţi îi vor consulta în sistemul public, îl va interna în spital, îi va face analize în spital. Pe de altă parte, alţi medici care n-au notorietate, mai ales cei tineri, lucrează în sistemul privat pentru a-şi completa veniturile. Aceştia nu vor reuşi să-şi acopere clientela privată cu sistemul de stat, dar vor lucra sub acoperire. Cu alte cuvinte, nu se va realiza absolut nimic', a declarat prof.univ.dr Astărăstoae.

Pe de altă parte, susţine acesta, profesia medicală trebuie să îşi vândă forţa de muncă, având în vedere că este o profesie liberală. 'Toţi suntem sfătuiţi să ne luăm un al doilea, un al treilea job pentru a supravieţui. În condiţiile în care statul va plăti medicii aşa cum recomandă raportul comisiei prezidenţiale putem discuta despre o asemenea delimitare', a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România, făcând aluzie la raportul comisiei prezidenţiale pe sănătate.

Acesta a explicat că în Austria un medic poate lucra în sistemul public, dar are şi dreptul de a mai lucra încă 20% din timpul de la public în sistemul privat, în timp ce în Franţa există saloane private sau paturi private în sectorul public pentru persoane precum şefii de secţii sau medicii cu notorietate, tocmai pentru ca aceştia să nu plece în sistemul privat. În Anglia se încheie contracte cu mai multe spitale. În Italia nu există o reglementare specială, dar în medie de 40% din timp îl poţi petrece şi în privat.

El a făcut referire şi la cazul fetiţei de 11 ani care a făcut avort în Anglia. Acolo, medicii au fost nevoiţi să aştepte până la venirea anestezistului care avea contract cu mai multe spitale, iar la spitalul respectiv venea numai într-o anumită zi. 'În România o asemenea măsură va determina iarăşi medicii să migreze sau să crească plăţile informale în spital. Dacă până acum se putea să plătească la cabinetul privat, iar cabinetul să plătească toate dările la stat, de acum vor creşte numărul de plăţi informale, dar la valoarea care va fi acoperită de către banii din spital. Este o încercare de a transfera responsabilitatea către medici şi de a nu-şi asuma responsabilitatea organizatorică din sănătate', a conchis acesta.

În prezent, în România, doar maxim 20 la sută din medici lucrează atât în sistem public cât şi în privat, majoritatea acestora fiind întâlniţi în centrele universitare din ţară, după cum estimează preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!