Noutati

Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti demarează o nouă campanie pentru donare de sânge

on . . Accesări: 1427

 

 

 

În perioada 4-8 noiembrie, se va derula campania "Donează Sânge! Fii Erou!", organizată de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti.
 
Luni, joi şi vineri, în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină - UMF "Carol Davila", şi marţi şi miercuri, în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, studenţii au ocazia să ajute persoanele ce necesită transfuzii de sânge precum victimele accidentelor, cei ce sunt supuşi unor operaţii dificile sau cei ce necesită tratamente împotriva cancerului.


Potrivit sursei citate, doar 2 % din oameni donează, iar acest proiect reprezintă atât un semnal de alarmă, cât şi un eveniment cu un puternic caracter de responsabilizare socială.
Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Bucureşti "Prof. Dr. C.T. Nicolau" pune la dispoziţia organizatorilor cadre medicale cu pregătire în domeniu ce vor respecta normele internaţionale de igienă în timpul actului de donare. Ca măsură de siguranţă pentru pacienţii din spitalele ce vor beneficia de produsele prelevate se vor efectua o serie de teste în laboratoare de specialitate pentru a exclude contaminarea sângelui donat. Donatorii vor fi informaţi în privat dacă analizele lor nu vor fi în parametrii normali, se mai arată în comunicat.

Şi tu poţi salva o viaţă!

În ultima campanie s-au adunat în doar o săptămână aproximativ 550 de donatori, ceea ce reprezintă peste 250 litri de sânge care poate fi folosit în aproape 200 de intervenţii medicale, mai arată sursa citată.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!