Noutati

Catalog naţional al asociaţiilor de pacienţi

on . . Accesări: 1706

Un catalog naţional al asociaţiilor de pacienţi la cu HIV/SIDA şi Afecţiuni Cronice, la care s-au înscris până în prezent 50 de astfel dee organizaţii, a fost realizat de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

Potrivit directorului executiv UNOPA, Iulian Petre, în cadrul proiectului "Mecanisme de consultare între autorităţi şi asociaţiile de pacienţi", au fost instruiţi 90 de reprezentanţi ai organizaţiilor de profil în sensul creşterii capacităţii acestora de a colabora cu autorităţile locale sau centrale şi de a participa la proiecte naţionale iniţiate de autorităţile publice.

 

Petre a precizat că a fost tipărit şi un ghid de consultare cu autorităţile publice destinat reprezentanţilor asociaţiilor de pacienţi din ţară.

"Prin acest proiect am reuşit să realizăm lucruri importante pentru asociaţiile de pacienţi: am dezvoltat comunicarea şi consultarea cu Ministerul Sănătăţii şi autorităţile din sistemul sanitar la nivel local", a explicat Iulian Petre, într-o conferinţă de presă.

Reprezentantul COPAC, Radu Gănescu, a adăugat că prin desfăşurarea proiectului s-au strâns legăturile dintre asociaţiile de pacienţi şi autorităţile locale. "Este un început bun. Acest proiect a avut obiective clare pe care şi le-a îndeplinit", a spus Gănescu.

Potrivit consilierului preşedintelui Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate Mihaela Tănase, CNAS are grijă să consulte în demersurile pe care le întreprinde asociaţiile de pacienţi.

"Deşi bugetul fondului naţional unic de asigurări de sănătate a crescut în ultimii ani (2004 - 6,80 miliarde lei; 2012 - 16,799 miliarde lei), din păcate, nu a existat o creştere proporţională a satisfacţiei la nivelul populaţiei legată de calitatea serviciilor din sistemul de sănătate. În eforturile sale de a găsi cele mai bune soluţii pentru satisfacerea în mai mare măsură a nevoilor pacienţilor, actuala conducere a CNAS este convinsă că dialogul cu asociaţiile de pacienţi are un rol foarte important. De aceea, avem nevoie de comunicare, de un feedback permanent din partea asociaţiilor de pacienţi, pe care le considerăm parteneri de dialog autentici, credibili şi profesionişti", a spus reprezentantul CNAS.

Dialogul este principalul mod de a se înţelege mai bine problemele cu care se confruntă pacienţii şi de a acţiona în interesul acestora, a completat Tănase.

"CNAS foloseşte toate pârghiile pe care le deţine pentru o gestionare mai judicioasă a fondului de asigurări de sănătate, astfel încât toate categoriile de bolnavi să beneficieze de tratamente necesare, fără sincope", a susţinut consilierul preşedintelui CNAS.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!