Noutati

Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii CMR au căzut de acord asupra proiectului pilot privind statutul spitalelor

on . . Accesări: 2466

eugen-nicolaescu-mediafax-group-alexandru-hojda rsMinistrul Sănătăţii şi reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au căzut de acord asupra proiectului pilot privind statutul spitalelor şi creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical şi asupra proiectului privind răspunderea civilă a personalului medical (malpraxis).

"Cu această ocazie au fost analizate din nou proiectele de lege asumate de Ministerul Sănătăţii şi supuse dezbaterii publice, care constituie esenţa reformei. De asemenea, printre subiectele abordate s-a numărat introducerea pachetului de bază de servicii sanitare, precum şi continuarea discuţiilor cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. În urma clarificării mai multor aspecte, cele două părţi au căzut de acord asupra conţinutului proiectului de modificare a Legii 95/2006, proiectului pilot privind statutul spitalelor şi privind creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical, precum şi asupra proiectului referitor la răspunderea civilă a personalului medical (malpraxis)", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis joi Agerpres.

Eugen Nicolăescu: Proiectul privind malpraxisul aduce multe beneficii

În cadrul întâlnirii au fost luate în discuţie o serie de modificări cu privire la domeniul rezidenţiatului, Colegiul Medicilor din România urmând să înainteze Ministerului Sănătăţii o serie de propuneri, inclusiv cu privire la pachetul de bază de servicii sanitare.

Declaraţie comună a MS şi asociaţiilor de pacienţi privind susţinerea introducerii pachetului de bază

"Dialogul între minister şi CMR va continua în următoarea perioadă, astfel încât până la 25 octombrie să existe acord pe forma finală a tuturor proiectelor. În cursul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Finanţelor, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate pe tema revendicărilor prezentate de aceştia din urmă", precizează sursa citată.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!