Declaraţie comună a MS şi asociaţiilor de pacienţi privind susţinerea introducerii pachetului de bază

on . . Accesări: 1598

servicii medicaleO declaraţie comună a fost semnată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi asociaţiilor pacienţilor, în care aceştia îşi exprimă sprijinul pentru introducerea pachetului de servicii medicale de bază.

"În consens cu nevoia reală de reformă în sistemul sanitar şi în acord cu parteneriatul încheiat, susţinem necesitatea introducerii pachetului de servicii medicale de bază, menit să consfinţească drepturile pacientului român. În consens cu ideea că pacientul se află în centrul sistemului, iar adoptarea unor decizii strategice privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar poate reduce risipa banilor publici şi îmbunătăţi accesul la servicii medicale de calitate al cetăţenilor, ne angajăm la definitivarea acestui proiect de act normativ, prin consultări continue, idei şi propuneri de îmbunătăţire. Ne declarăm sprijinul faţă de introducerea pachetului de servicii medicale de bază, precum şi participarea constructivă la finalizarea acestuia", susţin cele două părţi semnatare ale declaraţiei postate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Ioan Cristina (PNL): Pachetul de bază din sănătate va oferi drepturi reale pacienţilor

Declaraţia comună a fost semnată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, secretarul de stat al MS Adrian Pană, Cezar Irimia, preşedinte FABC, Cristian Andriciuc, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România, Gheorghe Tache, preşedinte al Asociaţiei Transplantaţilor, Costin Radu Gănescu, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Talasemie Majoră, Vasile Barbu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Gheorghe Ionescu, preşedinte SANO-HEP, şi Cristian Roşu, preşedinte UNOPA.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!