Noutati

Asistentele din Europa de Est nu au fost instruite pentru a comunica

on . . Accesări: 2690

asistenta.jpgLordul Robert Winston a declarat săptămâna trecută că este în special îngrijorat de asistentele din România şi Bulgaria, care au competenţe limitate de comunicare "chiar şi în propria lor limbă." În discursul ţinut în faţa Camerei Lorzilor, Lordul Winston a precizat că acestea au fost instruite "într-un mod total diferit" faţă de asistentele britanice, şi nu au fost obişnuite să le vorbească medicilor sau pacienţilor. Winston, profesor specializat în studii de fertilitate la Imperial College din Londra, a avertizat că aceste competenţe slabe de comunicare s-au răspândit în sistemul medical britanic şi că situaţia se va agrava dacă nu vor fi luate măsuri.

Potrivit legislaţiei stricte a UE, organismului The Nursing and Midwifery Council (NMC) îi este interzis să testeze asistentele care provin din ţări europene, indiferent dacă este vorba despre competenţele lor lingvistice sau despre cele clinice. Astfel de teste sunt menite să limiteze "libera circulaţie a forţei de muncă", iar interdicţia de a fi testaţi se aplică şi medicilor. Cu toate acestea, unele ţări, printre care şi Franţa, evită normele europene prin testarea candidaţilor de către consilii medicale la nivel local, nu de către un organism la nivel naţional.

Winston a precizat că propria sa experienţă de lucru în străinătate i-a arătat că asistentele medicale din Europa de Est nu au fost instruite pentru a comunica cu medicii sau pacienţii.

Numărul de asistente medicale europene înregistrare pentru a lucra în Marea Britanie s-a dublat din momentul în care controalele stricte privind competenţele lor - inclusiv competenţele lingvistice - au fost abandonate în luna octombrie a anului trecut. În acest condiţii, doar în primele cinci luni, aproape 1.500 de noi asistente medicale noi au sosit în Marea Britanie.

Potrivit Daily Mail, Consiliul General al Medicilor a declarat că 22.060 - aproximativ 10% - de medicii atestaţi pentru a lucra în Marea Britanie provin din Spaţiul Economic European, dintre care 1.862 din România şi 722 din Bulgaria.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!