Oamenii de ştiinţă au reuşit să producă în-vitro un ficat plecând de la celule stem. Cercetătorii de la Massachussetts General Hospital din Boston au desfăşurat un experiment în mai multe etape. Mai întâi, într-o baie de detergenţi, au eliminat celulele ficatului afectat al unui şoarece donator, păstrând doar vasele sanguine şi colagenul. Au însămânţat apoi acest substrat cu celule stem sănătoase din ficat, care proveneau de la o cultură de celule ale pielii de
la cel care urma să fie tratat, pentru a elimina riscul respingerii. Alimentat cu sânge artificial, s-a dezvoltat astfel un ficat nou, apt să elimine toxinele. Acest organ artificial s-a putut păstra peste zece zile într-o cutie Petri, fiind apoi transplantat la un şoarece, care a supravieţuit câteva ore.
Potrivit doctorului Korkut Uygun, şeful echipei de cercetători, este prima dată când a fost produs în laborator un asemenea organ transplantabil. Acest tip de cercetare, efectuată pe animale, este doar la început şi va mai urma multă muncă până la sintetizarea unui ficat viabil şi funcţional, care să poată fi transplantat la oameni.
Această realizare ar putea permite însă, în următorii cinci ani, folosirea unor părţi de ficat artificial pentru „repararea” organelor afectate ale unor pacienţi accidentaţi sau alcoolici şi creşterea şanselor de supravieţuire ale persoanelor în aşteptarea unor grefe. În Anglia, de exemplu, patologia ficatului afectează cel puţin un milion de oameni. /Agerpres/