Noutati

Mâncarea de tip junk-food poate da dependenţă la fel ca heroina

on . . Accesări: 3694

junk-food.jpgConform datelor unui nou studiu alimentele de tip junk-food dau dependenţă la fel ca şi heroina. În opinia autorilor studiul este printre primele cercetări care demonstrează că, creierul, reacţionează într-o manieră similară la junk food şi la droguri. Autorii studiului, specialişti în neurologie din Marea Britanie, au descoperit că un consum regulat de gogoşi, hamburgeri şi ciocolată poate deveni în timp un substitut pentru fericire. Odată cu trecerea anilor, o persoană care se complace într-o astfel de dietă poate deveni dependentă de alimentele bune la gust dar nesănătoase, la fel ca un dependent de droguri.
Pentru a ajunge la această concluzie, o echipă de cercetători condusă de dr. Paul Kenny a efectuat teste pe şoareci de laborator. Rezultatele au arătat cât de periculoase pot fi alimentele bogate în grăsimi şi zahăr. „Îţi pierzi controlul şi devii dependent”, a precizat dr. Kenny.
Colegul lui Kenny, Paul Johnson, notează că datele obţinute reprezintă cea mai completă dovadă a faptului că obezitatea şi dependenţa de droguri au mecanisme neuro-biologice comune.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!